Polițiștii au spus că pe Valea Prahovei, spre exemplu, traficul este aglomerat la fiecare sfârșit de săptămână și că numărul tamponărilor nu este unul exagerat. Drumarii au recunoscut că există probleme, însă susțin că la împrăștierea antiderapanților și îndepărtarea zăpezii de pe carosabil trebuie ținut cont și de caracteristicile fenomenelor meteorologice. Nu mai puțin adevărat este faptul că și conducătorii auto au o parte de vină, pornind la drum fără a avea în dotare toate cele necesare. În județul Suceava, chiar dacă vântul a suflat cu 50 km/h, iar zăpada viscolită a ajuns și la un metru, circulația nu a fost blocată. La fel se întâmplă în fiecare an, în ciuda faptului că iernile din nord sunt mult mai grele. În ultimul timp, în goana după audiență, televiziunile apelează tot mai mult la clișee, transmițând mesaje la limita disperării. Cu atât mai mult în acest weekend, când nu am avut parte de vreun scandal politic și nici de vreo „încăierare” între președintele Băsescu și premierul Tăriceanu.
La sfârșitul săptămânii trecute, posturile naționale televiziune nu au mai prididit în a bombarda telespectatorii cu informații alarmiste despre ravagiile făcute de ninsori. Atât de disperați erau crainicii și reporterii din teren, încât neavizații ar fi putut crede că a sosit potopul alb. Informațiile apocaliptice au venit mai ales din sudul țării, acolo unde respectivii jurnaliști aproape că nu au văzut zăpadă în viața lor. Astfel, cei câțiva centimetri de nea au crescut în ochii lor până la înălțimea unor imense troiene de omăt. Invitat într-o emisiune televizată, reprezentantul Administrației Naționale de Meteorologie a confirmat că este vorba despre fenomene specifice unui anotimp rece normal, cu perioade alternative de ninsoare, viscol și ger.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii