Prima discuție privind reglarea patrimonială Termica – Primăria Suceava

Primăria Suceava dorește să clarifice situația patrimonială a societății de termoficare Termica SA Suceava, a anunțat, joi, primarul Ion Lungu, care a arătat că Primăria este intabulată pe terenurile din zona centralei electrotermice. Dl Lungu a spus într-o conferință de presă că în cadrul AGA a Termica SA Suceava a avut loc miercuri prima discuție privind reglarea patrimonială Termica – Primărie, arătând că se încearcă stingerea unei părți a datoriilor municipalității către societatea de termoficare prin compensare cu terenul din zona centralei electrotermice.
 

„Primăria este intabulată pe terenurile din zona Termica, iar în raportul de consultanță privind privatizarea se recomandă clarificarea situației patrimoniale”, a spus dl Lungu. El a arătat că, din 2009, societatea de termoficare va trebui să funcționeze „pe propriile picioare” pentru că nu va mai fi beneficiară de subvenții. Termica SA Suceava este proprietar doar pe clădiri, nu și pe suprafața de teren de aproximativ 96 de hectare, care este în proprietatea CL Suceava, dar care are datorii acumulate din anul 2000 de aproximativ 34 de milioane de lei către Termica SA. Terenul urmează să fie evaluat și, pentru stingerea totală sau parțială a creanței, va fi vândut societății de termoficare, reglementarea patrimonială neafectând pro-prietățile CL Suceava, întrucât Termica are ca unic acționar CL Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI