SELGROS și-a invitat clienții fideli la petrecere

A devenit o tradiție ca, în fiecare an, când sărbătorile de iarnă bat la ușă, Magazinele SELGROS CASH&CARRY din țară să-și sărbătorească, într-un mod deosebit, clienții fideli. Ceea ce a făcut și SELGROS de la Suceava, unitate distinctă din multe puncte de vedere din județul nostru. Vineri seară, acesta a organizat o petrecere pe cinste.
 

Restaurantul „No Problem” din lunca Sucevei, ornat cu mult gust, nu a avut… probleme și s-a ridicat la înălțimea cerințelor, oricât de pretențioase, ale invitaților. Domnul Rudolf Schmidt, directorul magazinului din Suceava, a mulțumit celor prezenți pentru că au ales să fie clienți fideli ai acestei mari unități comerciale și le-a urat musafirilor sărbători fericite și un an nou plin de bucurii. În exclusivitate pentru cititorii ziarului Crai nou, domnia sa le-a adresat aceleași urări, cu mențiunea că Magazinul SELGROS din Suceava îi așteaptă cu porțile deschise, unitatea diferențiindu-se de altele prin numărul mare de produse (aproape 40.000 de articole), dispuse pe o suprafață bine aerisită, de 40.000 mp. De reținut este faptul că magazinul acordă o atenție deosebită clienților, dovadă fiind și faptul că, în acest an, niciun client nu a plecat din unitate nemulțumit, iar cea mai mică sesizare a fost rezolvată în favoarea lui. Cântec, joc și voie bună, tombolă, mâncăruri apetisante de post și, cine a dorit, de frupt, cadouri pentru fiecare participant. Dovadă că gazda a fost deosebit de mărinimoasă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI