Inaugurarea Platoului imagistic la Bethesda

Prefectul l-a rugat pe dr. Pușcașu să facă cursuri de management pentru spitalul județean !
La Policlinica Bethesda a fost inaugurat, ieri, compartimentul de Imagistică Medicală, piesa de rezistență fiind un Computer Tomograf de ultimă generație, care are cel mai performant soft din Europa de Est. Tomograful a devenit funcțional chiar din aceste zile, numai miercuri fiind investigate 8 persoane. „Softul foarte performant permite o reconstituire tridimensională a imaginilor, care pot fi prelucrate în fel și chip, pentru a da un diagnostic foarte bun. Este foarte silențios, nu prezintă niciun risc de iradiere, aparatul afișează și doza de iradiere. O examinare durează foarte puțin, 15 secunde, ceea ce e foarte important, știut fiind că sunt situații când viața unui om depinde de 5 minute”, a precizat medicul radiolog cu competențe CT, Liliana Gheorghe.
 

Costurile investigațiilor la CT variază între 150 și 450 ron. Astfel de CT-uri aparținând firmei menționate au fost montate la spitalele din Craiova, Colentina, iar din decembrie va funcționa unul și la Moinești. Toate cele patru aparate urmează a fi legate în rețea, printr-o stație PAX, ceea ce va permite un control mai bun al activității medicale și consultarea specialiștilor în probleme legate de diagnostic. Celelalte trei aparate care fac parte din compartimentul de imagistică sunt un mamo-graf digital, care printr-un sistem de rotație permite și re-alizarea unei investigații de 2 cm în spațiul retromamar, un osteodensitometru cu raze X, care depistează osteoporoza din întreg organismul, nu numai pe porțiuni, fiind unic pe Moldova din sistemul me-dical privat, și un aparat Roentgen. Numai pentru Computerul Tomograf investiția se ridică la 400.000 de euro, fiind realizată în parteneriat cu firma Prima Medical din Germania, cu care managerul Policlinicii Bethesda a încheiat o asociere legată de managementul acestui aparat. Prezentă la festivitatea de inaugurare, șefa CAS Suceava, dr. Cristina Iordăchel, a precizat că va face tot posibilul pentru încheierea unui contract pentru CT, pen-tru ca unii asigurați să bene-ficieze gratuit de acesta, dar acesta ar putea fi realizat „cu siguranță” anul viitor. La inaugurarea de la Po-liclinica Bethesda a fost pre-zent și prefectul Orest Onofrei, care s-a arătat impresionat de cele văzute și a recomandat, mai în glumă mai în serios, doctorului Ștefan Pușcașu, managerul Policlinicii și Spi-talului Bethesda, să orga-nizeze și un curs de management pentru Spitalul Județean Suceava, dar și pentru alte spitale. Referitor la zvonurile că ar fi pus bețe-n roate la minister pentru tergiversarea înființării compartimentului de ima-gistică de la spitalul sucevean, pentru a-l putea crea pe al său, dr. Pușcașu a declarat ieri: „Tot ce am investit și am făcut din 1992 încoace nu a avut nicio legătură cu spitalul ju-dețean. Creșterea proiectului Bethesda s-a făcut gradual, ultimul stadiu fiind acest nivel al asistenței medicale legate de platoul imagistic. Era un curs firesc al lucrurilor, care nu a avut nicio legătură cu spi-talul. Consider neadevărat și deplasat să fiu acuzat că am vreo legătură sau implicare în realizarea Platoului de ima-gistică de la spital, atâta vreme cât la ultima expoziție de apa-ratură medicală de la Bucu-rești am vrut să ajut și am dis-cutat cu firma Medrom pro-blema reparării Computerului Tomograf de la spital. Firma a făcut o ofertă extraordinară ca să ajute spitalul să repare tomograful, cu plata în rate, într-un an, dar spitalul a re-fuzat oferta. De altfel, culoarul spitalului și Policlinicii Be-thesda e total diferit de cel al spitalului județean, avem adresabilitate diferită, sin-gurul lucru comun care ar tre-bui să ne intereseze ar fi să avem servicii medicale de calitate”. În ce privește manage-mentul spitalului sucevean, subiect foarte discutat în ultima perioadă, dr. Pușcașu ne-a precizat: „Un management de spital nu e deloc simplu și nu poate fi făcut de oricine. Trebuie o persoană care să aibă legătură cu actul medical”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: