În baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, în 11 localități din județul Suceava (Bosanci, Bunești, Calafindești, Fălticeni, Forăști, Grănicești, Horodniceni, Moara, Rădășeni, Vadu Moldovei și Vulturești), au fost validate anexele nr. 19, devenind acționari la S.C. „Piscicola” SA Fălticeni un număr de 1.870 cetățeni pentru o suprafață de 684 ha teren aflat sub luciu de apă, teren care, în înscrisurile existente în registrele agricole din perioada 1959-1962, figurează ca teren agricol. Ulterior preluării acestor terenuri de către fostele CAP-uri, pe aceste terenuri s-au înființat amenajări piscicole. Menționăm că acționarii au primit dividende până în anul 2005.
La solicitarea Companiei Naționale „Apele Române”, prin împuternicirea dată Di-recției Apelor Siret-Bacău, Tribunalul Suceava, prin De-cizia nr. 1.290/07.06.2002, definitivă și irevocabilă, a constatat nulitatea absolută a unui număr de 4 hotărâri ale comisiei județene emise în baza Legii nr. 18/1991 prin care s-a stabilit calitatea de acționari pentru cetățenii din comunele Bosanci, Horodni-ceni, Moara și Rădășeni, astfel încât, începând cu anul 2006, nu s-au mai acordat dividen-dele pentru terenul aflat sub luciu de apă, iar luciul de apă a fost închiriat către S.C. „Pes-cofal” SA Fălticeni. De asemenea, S.C. „Pisci-cola” SA Fălticeni a intrat în faliment, iar terenurile aflate sub luciu de apă au fost conce-sionate de Compania Naționa-lă de Administrare a Fondului Piscicol către S.C. „Pescoliv” SRL Fălticeni, astfel încât per-soanele îndreptățite nu și-au mai primit dividendele înce-pând cu anul 2005. Menționăm că pentru un număr de 700 persoane au fost eliberate titluri de proprietate pentru terenurile aflate sub luciu de apă, anterior anului 1996. Prefectul județului Suceava și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de pro-prietate privată asupra tere-nurilor Suceava doresc rezol-varea situației celor 1.870 de cetățeni, însă, potrivit preve-derilor legilor fondului fun-ciar, restituirea vechiului amplasament este posibilă numai în cazul în care pe aceste terenuri s-au aflat, la data deposedării, ame-najări piscicole, sere sau plantații de hamei, de duzi, plantații viticole sau pomi-cole, în prezent proprietatea statului; restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligația de a le menține destinația și, acolo unde este cazul, unitatea și func-ționalitatea (art. 4 alin. 1^1 din Legea nr. 1/2000, cu mo-dificările și completările ulte-rioare). Însă, în cazul dat, așa cum se recunoaște și de către sem-natarul materialului, terenul la care se face referire a fost teren agricol, figurea-ză ca teren agricol și în registrul agricol din peri-oada 1959-1962, motiv pentru care nu poate fi re-trocedat pe vechiul am-plasament, conform pre-vederii legale sus-mențio-nate. La nivelul Comisiei județe-ne pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava s-a ana-lizat posibilitatea acordării de teren arabil în compensare, din proprietatea statului, aflat în administrarea Agenției Do-meniilor Statului, sau modi-ficarea legislației, în sensul de a fi puși în posesie pe vechiul amplasament (te-ren aflat sub luciu de apă), cu plata investițiilor și a menținerii destinației ac-tuale. În acest context, Pre-fectul județului Suceava și Co-misia județeană pentru sta-bilirea dreptului de proprie-tate privată asupra terenurilor Suceava s-au adresat Autori-tății Naționale pentru Restitui-rea Proprietăților și Ministe-rului Internelor și Reformei Administrative (ex: adresele nr. 3.574/2006, 13.572/2006 și 12.965/2005). În perspectiva rezolvării situației acestor cetățeni, prin aplicarea prevede-rilor legale actuale, Comi-sia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate priva-tă asupra terenurilor Suceava a adoptat Hotărârea nr. 1.177/2007, prin care a solicitat co-misiilor locale de fond funciar implicate să înainteze Comi-siei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate priva-tă asupra terenurilor Suceava situația persoanelor care op-tează pentru teren pe alt am-plasament sau pentru despă-gubiri în condițiile legii. Hotărârea Comisiei jude-țene pentru stabilirea dreptu-lui de proprietate privată asu-pra terenurilor Suceava nr. 1.177/2007, încriminată în materialul publicat, reprezin-tă de fapt voința acestei comisii de a soluționa în mod concret problemele acestor cetățeni, în con-textul în care propunerile de modificare legislativă înaintate Autorității Națio-nale pentru Restituirea Proprietăților și Ministe-rului Internelor și Reformei Administrative nu s-au concretizat până la această dată în modificarea art. 4 alin. 1^1 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare. Revenim cu precizarea că Prefectul județului Suceava și Comisia județeană pentru sta-bilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava acționează numai în spiritul legii, animați de do-rința urgentării restituirii proprietăților către foștii proprie-tari, indiferent cine sunt aceștia, motiv pentru care, prin demersurile pe care le-au întreprins și le întreprind în continuare la instituțiile centrale cu atribuții în domeniu, s-a acționat în permanență pentru găsirea soluțiilor legale în acest caz. În acest context, remarca semnatarului artico-lului că s-a retrocedat supra-fața de 800 ha unui ”baron englez” reprezintă încă o dovadă a voinței reale de a se rezolva legal și cu opera-tivitate toate cererile de res-tituire a fostelor proprietăți. Biroul de presă al Cancelariei prefectului
























Comentarii