Gogoși „termice“…

Anunțurile pe care reprezentanții administrației publice locale, dar și lucrătorii societății de termoficare le-au făcut nu coincid cu realitatea de pe teren
Sute de suceveni îngheață de frig în propriile apartamente, cu toate că edili ai Sucevei susțin că o parte dintre lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare sunt finalizate. Locuitorii cartierului George Enescu arondați la punctul termic nr.4, nu au apă caldă și nici căldură de bună bucată de vreme. Locatarii din zonă sunt, în mare parte, pensionari sau familii care au copii preșcolari. Oamenii sunt derutați și nu mai știu pe cine să creadă sau cui să ceară ajutor. Sunt sătui de mizeria și noroiul prin care sunt nevoiți să calce zilnic.
 

Nu se mai simt locuitori ai cen-trului administrativ al unui municipiu ce se vrea reședință de județ, ci mai degrabă săteni într-un cătun uitat de lume, unde, ca să meargă la bodegă, să cumpere o pâine sau cu vreo treabă la dispensar, trebuie să vâre în picioare cizmele de cauciuc. Am stat de vorbă, ieri, cu muncitorii care efectuează lucrările de reabilitare la rețeaua de termoficare în car-tierul George Enescu. “Blocurile care țin de punctul termic nr. 4 au căldură, însă nu au apă caldă pentru că nu am tras conducta prin canalul termic. Încă se lucrează…”, ne-a spus unul dintre mun-citori. O parte dintre locuitorii cartierul s-au revoltat, auzind declarațiile muncitorilor și le-au lansat invitația de a “se încălzi pe timpul nopții la caloriferele” din apartamentele lor. “Nu am nici căldură, nici apă caldă. În urmă cu două săptămâni a fost primarul Ion Lungu aici, încălțat cu cizme de cauciuc; și-a pus mâinile în cap. El se aștepta ca lucrarea să fie gata. Nu avem nici țevile trase. Noi rezistăm cum putem, dar avem vecini bătrâni imobilizați la pat. Ne încălzim cu reșouri”, ne-a declarat Petru Drăguș, în vârstă de 52 de ani. Bărbatul locuiește în cartierul George Enescu, bl. 58. Oamenii sunt indignați de modul în care muncitorii lucrează. “Stau în pauza de masă câte trei ore. Se aud mașinile de sudat până pe la ora 11.00, până la 14.00 au pauza de masă. După… se mai învârt prin zonă. Doi muncesc, trei se uită. În ritmul acesta nu vedem apă caldă prea curând”, ne-a spus Maria Lungu în vârstă de 58 de ani. Cei mai în vârstă locuitori din zonă au ajuns să ducă dorul perioadei ceaușiste, când “pentru o asemenea lucrare se aduceau echipe de muncitori din întreg județul și lucrau în 5 schimburi, zi și noapte”. În cartierul Zamca, sucevenii susțin că le-au fost încălzite apartamentele abia duminică noaptea, însă nu au apă caldă. “Mi s-a îmbolnăvit băiatul, în vârstă de doi ani, din cauza că nu am avut căldură în casă. Degeaba avem aerotermă. Am pereții negri în casă. Nu cred că pupăm apă caldă anul acesta”, susține Mirabela Codreanu, în vârstă de 25 de ani. În zona centrală a cartierului nu este nici apă caldă, nici căldură. „Ne-am săturat de aerul umed din casă”, ne-a spus cineva. Muncitorii, care lucrează la punctul termic “intersecție Mărășești” ne-au spus, ieri, că au terminat lucrările și că trebuie doar să aducă terenul la forma inițială, potrivit contractului. Cu toate acestea cetățenii, care locuiesc pe str. Mărășești nu au apă caldă. “Pe țeava de apă caldă curge de două săptămâni apă rece. Nu aveam apă caldă de la sfârșitul lui iunie. Ne-am săturat să ne spălăm la lighean. Primarul nu este informat”, ne-a spus un localnic al blocului A8, situat pe strada Mărășești.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: