„Voronin, oricât ar vrea, nu poate fi un Stalin”

Interviu cu NICOLAE DABIJA, președintele Forului Democratic al Românilor din Basarabia
– Președintele Vladimir Voronin și nostalgicii după Marele Imperiu Roșu se declară fățiș împotriva FDRM și a dumneavoastră. Ce urmăresc ei, de fapt?
– Războiul pe care l-a declarat contra FDRM face parte din acțiunile disperate ale acestuia, care vorbesc de faptul că statul polițienesc pe care domnia sa l-a clădit în ultimii 7 ani a început să se clatine. Voronin, oricât ar vrea, nu poate fi un Stalin de dimensiuni mici în această ultimă rezervație de comunism din Europa și nu va reuși printr-un decret prezidențial, precum intenționează, să scoată în afara legii Forul Democratic al Românilor din Moldova și pe președintele ei fidel. Efectele unor decrete asemănătoare, chiar puse în aplicare de alții, nu vor putea face decât să grăbească prăbușirea camarilei de la guvernare și a comunismului în această parte a lumii, o dată pentru totdeauna.
 

– Ce-l deranjează pe dl Voronin când e vorba de FDRM? – Cel mai mult îl deranjează, evident, cuvântul „român” din titulatura asociației. Îl mai deranjează faptul că Asociația Obștească „FDRM” a devenit una de masă, cu peste 200 de mii de aderenți din aproape toate localitățile republicii. – Presa de orientare democratică din Basarabia și nu numai, vorbește despre faptul că președintele Voronin profită de faptul că sunteți pe un pat de spital și vă face multe neajunsuri. Așadar, vrea să distrugă FDRM. Dar cum? – De câteva luni mă aflu pe un pat de spital. Și tocmai în această perioadă am fost terorizat, șantajat, tracasat, ca președinte al Forului Democrat al Românilor din Moldova, de diverse controale din partea Ministerului Justiție, Procuraturii Generale a Republicii, Inspectoratului Fiscal Republican, privind activitatea acestei asociații neguvernamentale, „la indicația președintelui statului”. Evident că imixtiunile președintelui Voronin în atribuțiile unei asociații neguvernamentale depășesc prerogativele pe care le are, conform Constituției, șeful statului. V. Voronin are dreptate când se arată alarmat: statalitatea Republicii Moldova se află cu adevărat în pericol! Numai că pericolul statalității nu e FDRM, ci însuși Voronin, partidul anacronic și prorus al domniei sale, guvernarea proastă a lui Tarlev, deciziile Parlamentului, unele menite a submina integritatea teritorială a țării, ca cele de a ceda Ucrainei Transnistria, fără luptă, gara Tighina, portul de la Varnița, locurile dinspre Mare de la Palanca ș.a. Nu din cauza Forului R. Moldova se depopulează, nu din cauza acestuia a ajuns țara să fie cea mai săracă de pe continent, un fel de Mozambic al Europei, nu Forul a certat R. Moldova cu toți vecinii, nu din caua noastră Ar-mata a 14-a nu vrea să plece din Transnistria…! – Concret, ce vi se impută? – În nota informativă din 23 iunie 2007 semnată de consilierul lui Voronin se menționează expres: „Conform indicației șefului statului, Ministerul Justiției, Procuratura Generală și Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției au examinat minuțios activitatea FDRM pentru a vedea dacă acesta nu subminează independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”. În nota informativă se mai arată că „Procuratura municipiului Chișinău efectuează urmărirea penală pe faptul că acțiunile (au fost) îndreptate spre ațâțarea vrajbei și dezbinării naționale, profanării simbolurilor național-statale în cadrul unei adunări organizare de către FDRM la 20.10.2006, în scuarul Teatrului de Operă și Balet din municipiul Chișinău”. Acesta este o minciună. Mitingul a fost organizat de mișcarea lui Ilie Bratu și asociația lui Iacob Golov-ko, și nu de FDRM. La 8 august 2007 am fost invitat la Procuratura municipiului Chișinău, ca parte în Dosarul penal nr. 2006031166, fiind prevenit (eu, care eram la acea oră cu ambele picioare în ghips) că în caz de „neprezentare” voi fi adus „silit în ordinea revederilor art. 199, 201 Cod Procedură Penală” la anchetă. Aproape o lună de zile Inspectoratul Fiscal Republican a cercetat minuțios activitatea financiară a Forului (egală cu zero, din lipsă de finanțe) în mod special, a vrut să afle ce salarii au membrii Forului (la insistența șefului statului, care declaraseră anterior că „toți unioniștii din R. Moldova sunt plătiți cu bani grei din Ro-mânia”), cui anume am repartizat cărțile editate de For pentru Congresul I al FDRM, de ce structurile teritoriale ale Forului (care, de asemenea, n-au membri salarizați, sedii, conturi în bancă, alți fondatori decât cei din structurile centrale) nu sunt înregistrate la consiliile raionale, la primării sătești ș.a. – Știu că vi se mai impută faptul că din cauza FDRM comuniștii au pierdut alegerile locale din iunie a.c.… – E un compliment pe care nu-l merităm, succesul este al partidelor de orientare democratică. Interviu realizat de MIHAI SULTANA VICOL

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI