Rugbi

Constantin Vlad, pe ultima sută cu Naționala U19, înainte de Europene

Cu un ochii pe băieții lui de la Suceava și altul pe Naționala de rugbi sub 19 ani, căreia îi este director tehnic, antrenorul Constantin Vald se pregătește să plece cu „Stejăreii” în Belgia, la Europene. Înainte, însă, tinerii rugbiștii mai au de susținut astăzi un meci de verificare cu Dinamo București, începând cu ora 11, pe stadionul Arcul de Triumf. „Este un meci cu caracter de selecție. După acest joc vom decide lotul de 26 care merge la Europene”, a declarat Vlad.
 

Rugbiștii U19 ai României sunt pe ultima sută de metri în ceea ce privește pregătirea pentru Campionatul European ce va începe pe 28 octombrie. Competiția este foarte importantă, pentru ca ea dă dreptul la calificarea la Campionatul Mondial U20 de anul viitor. Cine ia locul 1 la acest turneu european merge la CM U20 din Chile, divizia secundă, iar cine nu, rămâne acasă. Echipa noastră s-a antrenat în ultima săptămână în cantonamentul de la Snagov, timp în care a mai jucat o dată cu Metrorex, dar prestația tinerilor naționali nu l-a mulțumit pe Constantin Vlad. „A fost o victorie ca o înfrângere. Nu s-a respectat deloc ce am pregătit și acum vrem să nu se mai întâmple acest lucru. În principiu, jucătorii sunt la parametri buni, însă mai avem și rugbiști care au venit deficitari de la cluburi. La o echipă, dacă cineva cântă fals, se strică totul, așa că trebuie să lucrăm mai mult”, a fost de părere antrenorul lotului național U19 și al CSM Bucovina Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI