Triumviratul

Cu o discreție departe de modul în care presa (inclusiv cea culturală) își tratează propriile evenimente, ,,Bucovina literară” a plecat către cititori cu numărul său 200. Poate că evenimentul merita cât de cât sărbătorit, fie și numai pentru că revista este singura publicație din Bucovina care ajunge constant în Capitală și în marile orașe ale țării. Ca să nu mai vorbim de valoroasa ei tradiție și de efortul permanent al realizatorilor de a o onora, îmbogățindu-i meritele. În bună măsură, modestia marcării jubileului se explică prin cea a nucleului tare al truditorilor ei, de un deceniu un triumvirat de toată admirația, alcătuit din Ion Beldeanu, redactor-șef, Onu Cazan și Nicolae Cârlan, redactori, adică dintr-un poet, un prozator și un istoric literar, care înseamnă ceva în peisajul actual al literaturii contemporane.
 

Firi care nu se împacă, cu suferințe care nu-i iartă, solicitați de masa lor de scris cu proiecte la care țin, cei trei lasă totul deoparte, atunci când interesul revistei, când soarta revistei, când Revista le-o cere. Sunt puține șanse să-i auzi lăudându-se unul pe celălalt, bucuroși unul de succesul altuia, dar un premiu al revistei, o apreciere venind de la un cititor de elită – chiar dacă ,,Bucovina literară” nu a dus niciodată lipsă de premii și aprecieri – vor tot fi pomenite, povestite cu bucurie. Tinerii care au venit, care vin în echipă au de învățat de la Ion Beldeanu, Onu Cazan și Nicolae Cârlan o lecție complicată, dificilă și cumva stranie în zilele noastre. Un deceniu din existența ,,Bucovinei literare” (în vremuri dintre cele mai grele pentru presa culturală), deceniul celei de-a doua sute de numere, dovedește că merită. Grație acestui triumvirat, truditor, tenace și talentat, este un deceniu de referință.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: