Monden

> Fostul Beatles Paul McCartney i-a propus soției sale Heather Mills, de care s-a des-părțit, un acord financiar de divorț de 25 de milioane de lire sterline (35,8 milioane de euro). McCartney i-ar fi oferit inițial lui Mills între trei și cinci milioane de lire sterline, însă suma de 25 milioane este cea care ar permite obținerea unui consens.
 

„Sunt mai multe luni de când se discută această chestiune, însă avocatul lui Mills a obținut în cele din urmă ca acordul să se facă în jurul sumei de 25 de milioane de lire sterline”, a indicat o sursă. „Nu există o garanție că vor ajunge la o înțelegere, însă nu au fost niciodată mai aproape”, a adăugat sursa. McCartney, 65 de ani, vrea sa soția sa, în vârstă de 39 de ani, să semneze o clauză confidențială care să-i interzică să vorbească despre căsătoria lor. Cuplul vrea să o cruțe de fiica lor de trei ani, Beatrice, de o lungă bătălie judiciară. > Nicole Kidman le-a interzis copiilor săi ajunși la vârsta adolescenței să-și facă tatuaje. Bella, 15 ani și Connor, 12 ani, sunt cei doi copii pe care Nicole Kidman i-a adoptat din perioada în care era căsătorită cu Tom Cruise. Cei doi au ajuns la adolescență și au început să manifeste tendințele rebele specifice vârstei. „Bella a trecut printr-o perioadă în care își vopsea părul albastru – din fericire a fost doar o perioadă scurtă, dar recent am avut o discuție despre tatuaje și a trebuit să-i interzic să-și facă unul. Soțul meu (Keith Urban) are mai multe tatuaje, și în mod evident că nu mă deranjează de loc în principiu, dar consider că trebuie să ajungi la o anumită vârstă pentru a ști ce anume vrei și pentru a putea alege ceva atât de permanent ca un tatuaj și nu cred că această vârstă este de 14 sau 15 ani”, a precizat celebra actriță. > Solistul de origine portoricană Ricky Martin, una dintre vedetele scenei pop de la sfârșitul anilor ’90, a primit o stea ,cea de-a 2.351-a, pe celebrul bulevard Hollywood Walk of Fame. „Am luat cuvântul în fața Congresului american și a ONU dar niciodată nu m-am simțit așa de emoționat ca acum”, a declarat cântărețul în vârstă de 35 de ani cu ocazia ceremoniei la care a participat și primarul din Los Angeles, democratul Antonio Villaraigosa. Născut în 1971, la San Juan în Porto Rico, Ricky Martin, pe numele său adevărat Enrique Jose Martin Morales, și-a început cariera muzicală solo în 1991, după ce în adolescență a fost unul dintre componenții trupei latino „Menudo”. De la lansarea carierei sale solo, Ricky Martin a vândut aproximativ 35 de milioane de al-bume. Implicat în activități u-manitare în Porto Rico, Ricky Martin este și ambasador al bunăvoinței pentru Fondul Națiunilor Unite pentru Copii – UNICEF. > Actorul Colin Farrell a dezvăluit că fiul lui suferă de o boală neurogenetică rară, într-un interviu acordat publicației Irish Independent. Farrell a povestit că James, în vârstă de patru ani, este atins de sindromul Angelman, o formă de infirmitate cerebrală care se manifestă în special prin încetinirea dezvoltării, un deficit de vorbire, hiperactivitate… Actorul a afirmat că în pofida acestei situații se consideră binecuvântat că are un astfel de copil în viața sa. „Nu l-am perceput niciodată pe fiul meu ca fiind cineva care are un handicap. Dă dovadă de un curaj extraordinar și este un copil incredibil de fericit”, a declarat el.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI