Suceava

Consilierii PSD își propun să monitorizeze lucrările la sistemul de termoficare,

Consilierii locali suceveni ai PSD vor monitoriza lucrările de reabilitare a sistemului de termoficare din municipiu și vor controla graficele de execuție, pentru a determina firmele care realizează lucrările să le finalizeze cât mai repede, în condițiile în care acestea, luni, trebuiau finalizate.
 

Președintele organizației municipale PSD Suceava, dl Virginel Iordache, a declarat, ieri, că aproape 20.000 de suceveni suferă de frig pentru că nu s-au finalizat în termen lucrările de modernizare și reabilitare a termoficării și a criticat conducerea Primăriei și a societății de termoficare Termica SA. El a spus că această situație se înregistrează pe fondul scăderii bruște a temperaturii exterioare. „Primarul Ion Lungu și conducerea Termica trebuie să dea explicații bătrânilor care se încălzesc la aragaz sau părinților care își înfofolesc copii pentru a putea face temele”, a spus dl Iordache. El a arătat că PSD Suceava a stabilit să-și trimită con-silierii locali în zonele unde se efectuează lucrări, pentru a verifica graficele de execuție și pentru a monitoriza aceste lucrări astfel încât, în cel mai scurt timp, să poată fi reluată furnizarea agentului termic în întreg municipiul. Dl Iordache a precizat că toți consilierii locali vor prezenta un raport zilnic privind aceste aspecte, raport care va fi făcut public. Primarul Sucevei, dl Ion Lungu, a declarat, joi, că doar o parte din municipiu va putea beneficia de agent termic după data de 15 octombrie, întrucât lucrările de modernizare și reabilitare efectuate atât la rețeaua de distribuție, cât și la punctele termice nu vor fi finalizate în termenul stabilit. Dl Lungu a spus că speră ca lucrările de modernizare și reabilitare a sistemului de ter-moficare din municipiu să fie finalizate la sfârșitul lunii octombrie, cu două săptămâni după termenul stabilit, și consideră că o parte din vină pentru această întârziere a-parține angajaților Termica SA, care nu au impulsionat firmele ce efectuează lucrările. El a mai spus că un alt motiv al întârzierii este lipsa forței de muncă, dar și necesitatea efectuării unor lucrări ne-prevăzute, din cauză că planurile deținute de Termica nu coincid cu realitatea din teren.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI