Femeia de țară…

…e și ea sa un… brand! Bazal și conjugal, tusea și junghiul într-o comunitate. Personaj sine qua non în bătătura omului de țară, femeia mioritică joacă rolul principal în tot ce mișcă (râul, răul, ramul…) pe ulicioarele satului: masă, casă, cățel și purcel, pughibale și gobăi. Și, peste toate, păpa-l-ar mama!, preste domnia sa bărbatul, dulce-acrișoară pacoste, pe care fumeii, cu voie, ades, ori silă, arare, îi e dat odor și tovarăș de cale. Femeia de la țară e cel mai viabil specimen al pământului (sarea, zahărul, piperul și… grăsimile!) și fără de care planeta asta, o idee mult mai sărmană, hotărât, n-ar mai avea niciun fel de gust. Culoare și aromă. Și dacă prin orașe cheile de boltă ale preocupării muierii mi ți-s consumate între sex și shopping, între bârfe și osteneală soft de birou, apoi la țară cu toatele astea încap frumușel doar într-un singur cuvânt: MUNCĂ! Muncă & iar muncă, pe deșelatelea și de-ambolulea, până la acreală și săritul capacelor…

 

Tina… Turner. Nu! Tina Gavrilescu: A fost moașă. Sute (poate mii?!) de viețișoare i-au trecut prin mânuțele alea două. Acu hodinește în penzie, vorbă să fie, da-și rupe ciolanele încă prin tot felul de munci în gospodărie. A născut, la Sf. Parascheva, apropo !, și la 40 de ani, o copilă blondă. Copii, să aibă vreo cinci. Da’să vedem… Viața femeilor n-a fost bună nici înainte (epoca de aur!)…, cel puțin pentru mine, nici înainte – nici acuma! (râs mânzesc). Bine, și copiii, în general, îs realizați (ăștia trei care-s căsătoriți), am ăla care-i plecat în Italia…; și trei nepoți, doi nepoți și-o nepoțică… Îi multă muuncă! Îi multă muncă și-i în zadar! Niciodată n-am fost în concediu! Niciodată eu n-am avut timp! O fost necazuri cu copiii, poartă-i în școală, după aia s-o căsătorit, cheltuială șî, na, de unde mare – mari, plajî’n țarnă! La prășuit la porumb, la cartof, la sfeclă, la strâns acuma la porumb… Cum trăiesc femeile azi?! Nu trăiesc bini, să știți! Și pensiile-s tare mici, medicamentele-s scumpe, munca, aratul astea-n țarnă îs enorm de scumpe, na… Iar în România se schimbă ceva?! Se schimbă pe naiba, nu vedeți că-n rău… tot în rău… Copiii noștri o s-o ducă mai bine? Nooi, noi cel puțin am făcut ceva, așaa, cum am putut, m-am muncit din răsputeri și-am făcut, da copiii ce-or să facă!? Unde-o să stea?! Uite, ăsta mic al meu îi dus în Italia, ca să lucreze, că pe-aici n-avea unde lucra, na! Îi departe de casă, îi dor, să duc, saracii, împrăș-tiați în toată lumea ca să-și poată câștiga existența zilei de mâine, că altfel n-oi spune… Mi-e dor de ei, cum să nu!? Ca mamă, suferi în toată clipa…, la orice mișcare… Câți copilași v-au trecut prin mână?! Nu i-am numărat. Mulți, foarte mulți, nu știu numărul, da f. mulți… V-ați pus bine cu Bunul Dumnezeu, că ocrotind viață… Cre’că! În cazul ăsta eu m-am purtat frumos cu oamenii… Nu poate fi o satisfacție mai mare decât atunci când vezi c-aduci, ajuți al venirea unui copil pe lume. Și că-i sănătoșel, și mama… Aveți ș-o poză prin casă?! Aa’, nu, nu mai dați minuni de astea la ziar… La țară, ca la țară… Elena Rusu din Măzănăești, 58 de ani, 6 copii… Și greu și ușor. O trecut tăci… La țară, cum să cie: așa ca la țară. Muncă de dimineață până sara, am găcit amu di pi câmp, bara-bulili-o ișât bini, și mari, șî multi, și buni, am mai avut olecă gi porumb, găcit și-acela, gi-amu… La muncă mă mai ajută o fată care-i măritată la Humor, la Mănăstirea Humorului, că eu de-acolo-s gi loc, nu-s gi-aici din sat, fiecare copil îi la locul lui, am nepoți, cresc acum, a doilea turî, am 3 nepoaci, una-i la școală la Suciava șî două-s la Drăguiești. În străinătate-s tăți, în Grecia, și ginire, în Atena, da’ ci sî faci aicia, na… Pintru tineret îi greu, nu-i gi-a mărsului la câmp, nu mai au ii treabă cu… Am pensii de urmaș on milion, după soțul că soțul, o decedat amu un an… Viața, amu pentru mini (râde), la televizor mă uit ce să fie cu lumea… O luat-o razna?! Așa scrie la cărți, domnu’… Când eram mică, tot, nu era ca amu, era greu, eu n-am dus-o chiar așa greu, noi am fost la munci, tata o fost meseriaș, și na, noi am dus-o mai bini oleacă… (Pauză. Vine Andreea, o zgâtie de copchilă, și ne pușcă o poză pe telefonul ambulant. Pac! Păsărica! Asta a fost lelea)… Oamenii o duc bini, ci putem faci, ci să mai zicem și noi amu, atâta-i … În ziua de astăzi, câștigul, banii… Cu… altă ELENA RUSU, jună, frumoasă și din Drăgoiești, de astă dată – Ce face o domnișoara așa tânără și drăguță în primăria asta? – Muncă! – La ora asta?! – Programu-i pân’ la 16, nu? – Cu ce te ocupi aici? – Aicia, momentan, cu registrul agricol, da-n general cu alte… – Ești funcționar aici? – Nu funcționar, angajat contractual. – E mult, e puțin? – Din ianuarie. – Câți anișori ai? – Hi-hii… Chiar tre’ să spun?! – Nu se-ntreabă, de obicei. – Vedeți! (râs cristalin, mentolat) – Cum e munca ta aici? – Munca mea aici?! Ar trebui să spun că bună, nu?! Frumoasă! (râs, râs) – Nu. – Muncă! – Cum se simte la țară o femeie de 26 de ani? – Nu pot să spun că prea grozav! Rămâi în sat doar dacă n-ai alte opțiuni, probabil. Alt-ceva?! – Școală, studenție, ceva!? – Am terminat Administrație publică… Pentru pornire e bine, nu zic că nu. – Ce mulțumiri și ce neliniști în sat? – Păi, pentru tineri, în ziua de azi, satul nu prea atrăgător, în ziua de astăzi câștigul, banii… – Alte opțiuni? – Nu pot să spun c-am avut opțiuni mai bune; aici, de la 8 la 16, pentru o leafă chiar simbolică, asta e… – Alte mulțumiri de viață, dacă-mi dai voie? – Viață normală! Casă, masă, distracții (din când în când, mai rar)… Satul nu prea oferă nimic pentru tineri. Tinerii au început să se rărească din sat, mulți pleacă în străinătate… – Peste 15 ani, unde să te caut? – Sper că nu aici (râs, râs)… În altă parte, oricum… Mai departe… sau ce face o ființă feminină de 40 de ani, în sat, la vremea lui 2007, Brumărel, dna Onuț de la Măzănăești. Eu mă refer numai la cazul meu… Deo-camdată, eu trăiesc f. bine, am doi copii, am un soț care mă-nțeleg foarte bine cu el, am doi copii, o fetiță și-un băiat, fetița e-n anul trei, învață foarte bine, băiatul a terminat acuma, are 19 ani, vrea să urmeze o facultate, dar nu știe sigur, o fost plecat în străinătate, acuma o venit, eu lucrez la Primărie, am o vechime de 17 ani, am lucrat și la ceapeu, 6 ani, aicia sunt operatoare de rol, la impozite și taxe. Aicia 8 ore, mai mult cu publicul, acasă – ca oricare gospodină. Adică, am și teren, și animale, am de toate. Când ajung la patru acasă, dacă vine cineva la mine și mă vede în îmbrăcămintea mea zice că nu-i doamna Onuț de la Primărie, zice că-i o cetățeancă oarecare, nici nu mă cunoaște, Soțul este șofer, lucrează particular, lucrează pe-un TIR, el este mai mult plecat, eu sunt gospodină acasă, rar mai fac câte-o ieșire, când vine fratele meu pe la mine, mergem la mănăstiri, mergem de vineri, venim duminică, așaa, și-n rest cu agricultură și cu animalele; petreceri mai puține, nici nu sunt aicia, că satul este mic, nu prea avem nunți, nu prea… Lumea este cumsecade… Muncește, n-are timp de… Satul e îmbătrânit, nu mai e tineret. Că este plecat, foarte puțini tineri au rămas aici în sat, mai mult lucrez cu bătrâni… În rest, e bine… Ca să merg în excursii – da, dar ca să părăsesc satul – niciodată. N-aș lăsa serviciul, n-aș lăsa să mă duc, cred că eu sunt foarte mulțumită aici, am gospodăria mea, am locuința mea, am mașină, am tot ce-mi trebuie, la ce să mai merg în străinătate? Am copii, trebuie să fii lângă copii și nu i-aș lăsa în grija cuiva, când vin să am surprize. S-o-ntâmplat foarte multe cazuri, copii de 9 și 10 au devenit de 15, fetele, știți Dv, cum îs, dacă n-ai grija lor, o iau razna. Ca să plecăm amândoi, tre’ să-nchidem tot, să ne batem joc de gospodăria pe care am făcut-o, odată ce nu locuiești acolo se strică, o lași cuiva în grijă, îmi distruge; și am muncit atâta timp, nu-mi convine să-mi distrugă cineva munca mea. Și dacă noi o ducem bine aicia ș-avem sănătate, pentru ce să plec, nu plec, nu sunt de-acord cu plecatul… Nu sunt eu chiar așa de credincioasă, dar Dumnezeu ne-ajută. La biserică nu prea merg în fiecare duminică, că nu am timp și-s foarte obosită… Știți cum îmi place, așa, să circul la mănăstiri, să mă rog, merg sâmbăta mă-nchin, până duminica mă simt foarte bine, mai ales unde este și-o pădure, undeva… Crețuca & Anița C (53 de ani): Viața e grea, grea! Eu n-aș sta la oraș nici să mă lege cineva. E foarte multă muncă, da avem de toate, nu ne lipsește nimica, te scoli dimineață, faci toată ziua treabă, sara pici moartă, mai că nici mâncare nu-ți trebuie. De multe ori adorm cu mânca-rea-n mână. Mâncând, așa, te gândești c-a doua zi ci ai de făcut. Am di tăti, nimica nu-ni lipsește. Multă muncă, multă muncă… A (69 de ani): …Aiștia bătrâni nu mai pot, tineretu-i plecat, c-aicia nu are cu ci să trăias-că, privații iștia se-mbogățesc, de ce nu este cum era-nainte de stat, azi uleiul îi 11, mâine îi 20 și ceva. Iaca-i 50!! Cu ce să trăiascî țăranu, dintr-un milion?! Pensia mea de colectiv de ce mi-o luat-o?! Am lucrat atâția ani la colectiv și nu ne-o lasat de când o murit Nicu , da’ pensia nu ne-o lasat-o, de ce nu ne-o lasat-o?, avem drept jumatate lui și jumătatea mea, la alții la colectiv o mărit-o, o dublat-o, na, cu 2 milioane 200 – trăiești!? Mai bini era pe timpu lu Ceaușescu. De ce?! Tătă lumea la 18 ani avea servici, nu umbla pe stradă, nu umbla nicăiri; era gravidă – le dădea apartament, de ce nu dau apartamentele celea în Suceava, când intri de-aici de la Sf. Ilie la vale sunt niște blocuri, măi lucrați-l mai departe, făceți-vă casă. Copiii de la stat îi lua la școală, ieșeau oameni, de ce nu-ncapă în țară, de ce nu le mărește oleacă salariile, de ce? Noapcea pe drum deloc nu poți ieși, că nu știi cu cine te-ntălnești, ți-i frică să ieși… De ce dă drumu atâta discotecă?! De ce?! Tineretul ziua doarme și noaptea iese, eu am discotecă aici peste drum, ș-are voie să mă deranjeze pe mine, ce-o zis șefu de post, la tăți avea dreptate eu nu, o aruncat și cu capse și eu m-am dus la spital, că m-am spăriet, aveam o nepoată mâțâțâcă, poliția să vie, nu-i nimi la discotecă, 7 ani de zile discotecă aici, n-am văzut un polițari… Dac-o vinit o stat după perdea… Dă-i la tineret de lucru, ci nu mărg la sapat la drumuri, sî margă la muncă, că au ci munci, și țâganu și români, da’ nu vreu… Viața-i foarte grea, cu două milioane cu ce să plătesc impozit, telefon, nu știu ci, să cumpăr o ocă de ulei, zahăr , na, ajungii?! Eu vreu să-mi-o deie pensia mea de ceapeu și jumatate după barbat… Cum o fost înainte să lese… Sfârșitul, în sfârșit… Da’ câte nu ar mai fi avut lele Anița să ne spuie… Da’ câte nu și Crețuca, scandalizată foarte că s-a desființat armata și tineretul nu mai știe respectul și datul cu bună ziua. Da’ câte… Rămânem astăzi acilea, cu nădejdea că, pe viitor, multe se vor revizui… da’ nu se va schimba NIMIC! SALUTARE! Că… că… vorba țăranului din Tecuci: Un om din Tecuci avea un motor. Și nu i-a folosit la nimic… A notat DUMI BRAD