Însă, unora dintre membrii deliberativului – și de fiecare dată mai aceiași – le place să se audă vorbind. Abonații la cuvânt, fie că o fac pe veșnicul „Gică Contra”, fie că vor să profite de orice prilej pentru a-și atrage capital politic. Nu este nimic rău în a face politică, însă partitismul nu trebuie să afecteze interesul general. Deoarece, toți cei ajunși în CL, indiferent de culoare, au fost aleși de cetățenii urbei și trebuie să lucreze în slujba lor. Situarea într-o permanentă opoziție, doar de dragul de a demonstra forța majorității, a dus, nu de puține ori, la amânarea unor proiecte de mare importanță. Iar vorbitul de dragul vorbei se concretizează într-o ineficiență deja cronică a ședințelor. În speță, deși s-a bătut apa în piuă două ore pe marginea unui proiect, acesta a trecut, până la final, doar cu modificări minore și de formă. Mai apoi, cu toate că regulamentul prevede că un consilier nu poate interveni mai mult de trei minute pe subiect, întrunirile legislativului local sunt transformate în simpozioane, fiecare spunându-și de câte ori vrea părerea. Prin comparație, o ordine de zi de aceeași mărime și importanță este epuizată, de către omologii județeni, într-un interval de timp de cinci ori mai mic.
Aleșii municipali suceveni vor să dea, cu tot dinadinsul, un exemplu de aplecare a asupra problemelor urbei. Și atât de multă grijă poartă ei locuitorilor acesteia, încât dezbaterile durează, uneori, ore întregi. Astfel, una dintre ședințele din vară a început la ora 14.00 și s-a încheiat – aproape de necrezut – la ora 23.00! Este adevărat că pe ordinea de zi erau peste 50 de puncte. Însă nu aceasta este problema, deoarece toate aspectele trebuie studiate în comisiile de specialitate, în plen urmând-se exprima votul. Acesta poate fi, „scurt pe doi”, „abținere”, „pentru” sau „împotrivă”. Însă unii dintre consilieri se încăpățânează să-și facă cunoscut punctul de vedere, iar, uneori, dacă se poate, chiar să și-l impună. Cu toate că, în cazul în care acestora nu le convine proiectul de hotărâre în cauză, pot să-l „renege” doar printr-o simplă și eficientă opțiune „contra”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii