Remeș promite rezolvarea problemei Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei

Ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeș, a apreciat, duminică, la Câmpulung Moldovenesc, că va exista o soluție pentru cererea Bisericii Ortodoxe din Bucovina în legătură cu restituirea pădurii ce a aparținut Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei. Domnia sa a refuzat însă să precizeze care ar putea fi această soluție, la care însă a anunțat că se lucrează în momentul de față.
 

Traian Remeș a spus, într-o conferință de presă, că la ministerul pe care-l conduce au fost aduse aproape toate extrasele de Carte Funciară privind suprafața de pădure revendicată. „Există o căutare pentru rezolvarea problemei. Cred că are șanse mai mari să se rezolve și datorită întâmplării din interiorul Bisericii Ortodoxe Române”, a mai spus Remeș. Ministrul a precizat că nu are dreptul să se pronunțe asupra acestei probleme, dar consideră că „este un adevăr” ceea ce a spus premierul Călin Popescu Tăriceanu că această problemă va fi soluționată în scurt timp.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI