Silvestru Morariu Andrievici redivivus

Una dintre marile personalități ale Bisericii Ortodoxe Române din toate timpurile și cu siguranță cel mai remarcabil dintre ierarhii Bucovinei este, fără îndoială, mitropo-litul Silvestru Morariu Andrievici, ,,unul din bărbații cei mai de caracter și mai învățați dintre românii din Austro-Ungaria, căruia școala poporală și biserica ortodoxă îi datoresc foarte mult” (M.Eminescu, în ziarul ,,Timpul”, 8 martie 1880). Chiar cu această carte de vizită ,,sigilată” de un excelent cunoscător și atent analist al vieții spirituale din Bucovina, personalitatea și activitatea mitropolitului au rămas nepermis de multă vreme neluate în seamă.

 

Abia în anul 2001, pr. Dumitru Valenciuc îi conferă un medalion dens în cartea sa Ierarhii Bucovinei, o așteptată și bine-venită provocare în materie, care este, în același timp, și o premieră absolută, rareori citită, câteo-dată folosită, dar aproape nici-odată citată. Recent, proaspătul și foarte tânărul teolog Ioan Paul Valen-ciuc, ,,vlăstarul” unic al ,,ar-borelui” de la Volovăț mai sus citat, ne surprinde cu o anto-logie de texte – În apărarea bisericii strămoșești (titlul aparține lui I.P.V.) -, elaborate de marele ierarh buco-vinean, a cărui păstorire ,,se arăta deosebit de dificilă, mai ales în condițiile radicalizării mișcării greco-catolice rute-ne” (I.P. Valenciuc), texte des-tinate a sublinia cu pregnanță preocupările pastoral-misio-nare asumate de mitropolit. Sunt reunite aici patru circu-lare de interes intern, cu carac-ter orientativ; două apologii privind Biserica Ortodoxă gre-co-orientală a Bucovinei, din 1885 și 1890, traduse din ger-mană în română (de prof. Liane Onciul și prof. Ilarion Le-vițchi), reprezentând ,,artile-ria grea a cărții”; studiul Punc-tele diferitive între Biserica Ortodoxă a Răsăritului și cea apuseană de sub Ierarhia Romei, precum și o rânduială doxolgică pentru duminica Ortodoxiei, toate fiind texte reprezentative și pilduitoare pentru lupta consecventă, marcată de o diplomație co-rect manevrată (v. apologiile), luptă dusă de mitropolitul Silvestru pentru apărarea bi-sericii strămoșești (id est, a identității etnice a românilor) din Monarhia Austriacă, în condițiile în care ofensiva ru-teană greco-catolică (unită) înregistra intensități dintre cele mai periculoase prin ac-țiuni fățișe, dar și (mai ales) abil deghizate în deziderate chipurile justificate. Consec-vența și eficiența cu care Sil-vestru Morariu Andrievici a știut să apere Biserica stră-moșească din Bucovina în fața pericolului de a fi sugrumată de asaltul uniat rutean a făcut ca un istoric ucrainean din nordul Bucovinei, Olexandr Dobrjanski, într-o lucrare de-spre afirmarea națională a u-crainenilor din această zonă, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, să-l tra-teze pe mitropolit cu accente și în culori neadecvate, acu-zându-l de ,,naționalism”. Or, textele din culegerea realizată de Ioan Paul Valenciuc demon-strează fără echivoc cât de în-dreptățit era mitropolitul Bu-covinei să fie ,,naționalist”, că a păstorit, în spiritul dogmei, toată suflarea ortodoxă din eparhia sa, indiferent de apar-tenență etnică, răspunzând corespunzător (ca să dăm doar două exemple) la doleanțele ruteano-ucrainene de a avea reprezentanți în consistoriul eparhial și acordând aprobare de a se publica pagini în limba ucraineană în revista ,,Candela”, publicație oficială a Mi-tropoliei Bucovinei, revistă întemeiată și condusă de în-suși ,,naționalistul” mitropo-lit Silvestru! Deci… Revenind însă la lucrarea de față, să notăm că ar părea surprinzător, dacă nu chiar te-merar, gestul tânărului teolog de a se implica în abordarea unui subiect atât de complex și de dificil, dacă n-am lua în calcul faptul că acesta îl preo-cupă de circa un deceniu, adi-că de pe când se afla, așa cum arată în Notă asupra ediției, elev pe băncile seminarului teologic. Preocuparea aceasta a devenit, cu timpul, atât de stăruitoare, încât s-a concre-tizat într-o teză de licență în teologie de aproape 400 de pa-gini, în fața căreia onorata co-misie de examen s-ar fi arătat, cum spun izvoarele… folclo-rice veridice, neputincioasă: ,,Păcat că nota maximă nu poa-te fi mai mare de 10 (zece)!” Am făcut această referire la examenul de licență al lui Ioan Paul Valenciuc, deoarece stu-diul introductiv al lucrării (cam prea) amplu și amă-nunțit, pare a fi (ceea ce nu-i un reproș, dimpotrivă) un capitol din excelenta sa lucra-re, iar textele reproduse în această carte puteau să fie ane-xe prețioase care, bănuim că nu vor mai fi încăput în eco-nomia tezei. Oricum, publi-carea lor, cu unele comentarii pertinente în notele de subsol aferente, cu studiul intro-ductiv (Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici, apărător al dreptei credințe și al demni-tății românești) bizuit pe o bi-bliografie extinsă și adecvată la obiect, ne pun în contact cu gândirea pragmatică a unui lu-minat ierarh asupra rosturilor și condițiilor (vitrege) de exis-tență a eparhiei Bucovinei, pe care el a înțeles să o păsto-rească în conformitate cu nor-mele proprii domeniului (sfin-tele canoane), cum avea să și mărturisească în anul 1888, răspunzând manifestărilor de recunoștință ale societății ro-mânești cernăuțene, formu-lând un adevărat jurământ de credință: ,,Cât despre umilința mea, apoi vă asigur cu cuvintele prorocului, că pentru Sion nu voi tăcea și pentru Ierusalim nu va înceta gura mea; de ase-menea, cum ca un străjer, eu sunt pus, voi veghea neador-mit și voi întâmpina cu bărbă-ție orice încercări de agresiu-ne confesională (s.n., N.C.); iar ca arhipăstor voi fi, după mandatul Domnului, puru-rea gata a-mi pune sufletul pentru turma cuvântătoare, ce mi-i încredințată – toate astea până a suflarea mea cea de pe urmă”. Prilejuindu-ne această pri-mă întâlnire cu slova și cu gân-direa (pragmatică) a mitropo-litului Silvestru, I.P. Valenciuc ne avertizează, în mod implicit, că este decis, dispunând și de resursele de trebuință, să parcurgă până la capăt un traseu plin de promisiuni se-ducătoare, dar și de riscuri (mai mult sau mai puțin) ine-rente, greu de anticipat, însă nu și imposibil de înfruntat și de surmontat. ,,Aventura” merită să fie parcursă, căci sa-tisfacțiile (mai ales cele fina-le) nu vor fi decât dintre cele mai alese. Atât pentru autor, cât și pentru cititorii intere-sați, ca să nu mai vorbim de be-neficiile generale din planul cunoașterii. NICOLAE CÂRLAN