Primarul a amintit că în 10 februarie 2008 se vor împlini 620 de ani de atestare documen-tară a localității și a Cetății de Scaun, precizând că acest obiectiv turistic urmează să fie reabilitat printr-un proiect finanțat din fonduri structurale. Dl Ion Lungu a mai anunțat că municipalitatea este preocupată de organizarea în cele mai bune condiții a Conferinței Interna-ționale a Muzeelor care se va desfășura în 2011 la Suceava. El a spus că până atunci va fi reabilitată în întregime infrastructura subterană și supraterană a municipiului. „Sper ca, în câțiva ani, Suceava să devină o destinație turistică europeană importantă”, a mai spus dl Ion Lungu.
Primarul Sucevei, dl Ion Lungu, a anunțat că Cetatea de Scaun a Sucevei va fi reabilitată, iar în apropiere va fi amenajată o zonă de agrement în urma transferului de iazuri și terenuri de la RAAPPS. Dl Lungu a spus că turismul este un factor de dezvoltare a municipiului Suceava și că, în acest sens, vor fi efectuate mai multe investiții cum ar fi, printre altele, înființarea unui centru de afaceri și de turism în zona centrală a municipiului, în locul actualului stadion, sau înființarea unei zone de agrement în apropierea platoului Cetății de Scaun.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii