Dan Cadariu replică dur

Vicepreședintele PLD Suceava, Dan Cadariu, fost consilier județean, i-a replicat ieri dur președintelui organizației județene a PSD, dl Gavril Mîrza, care este și președintele Consiliului Județean Suceava, acuzându-l că nu face disincție între drepturile cetățenești și disputele la nivel politic.
 

Reamintim că dl Mîrza i-a cerut ieri dlui Cadariu să renunțe la acțiunea în instanță prin care cere să fie repus în funcția de consilier județean, asta după ce CJ a luat act de decizia PNL de a-l da afară din partid pe dl Cadariu și l-a exclus din Consiliu pe baza Legii apartenenței politice. Fostul consilier județean și-a manifestat dezaprobarea cu privire la intervențiile preșe-dintelui CJ în cazul acesta și mai ales față de solicitarea acestuia de a renunța la pro-cesul intentat CJ. „La momen-tul formulării acțiunii în instanță excluderea mea din CJ era ilegală. Îi amintesc dlui Mîrza că oricine are dreptul să atace o hotărâre a CJ dacă este direct vizat de prevederile acesteia. Și în plus, atacarea hotărârilor CJ nu are nimic în comun cu lupta politică. Este ca și cum pe mine m-ar interesa faptul că dinozaurii care au pus stăpânire acum pe PSD au dus partidul de la 37 % la 17 % și continuă să-l în-groape”, a mai spus dl Cada-riu. Mai mult, fostul consilier județean susține că preșe-dintele CJ „confundă Consiliul cu proprietatea privată a sa, nerealizând că acest CJ nu a fost intabulat la PSD. Domnia sa creează vinovați falși și iluzorii cum este și trecerea mea la PLD, și face asta pentru a masca incompetența unor funcționari sau interesele clien-telei politice”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI