Mama Sofia

De curând revenită în Bucovina, dna Sofia Katarina Fuchs și-a aniversat, la Suceava, împlinirea a 75 de ani > „Viața mea e un roman în mai multe volume…”, spune ea

 

Până unde trebuie să meargă faptele unui om pentru ca el să fie declarat erou? E greu de spus și lucrurile tre-buie cântărite cu grijă. Se observă că în anumite situații limită șansele salvării pot veni de la cine nu te aș-tepți, de la persoane ce își a-rată imediat curajul și dispo-nibilitatea. Dând la o parte colbul ce acoperă timpul din urmă, voi vorbi despre un caz cutre-murător, când un copil de 13 ani, Sofia Katarina Fuchs, re-ușește să salveze, de la moarte sigură, în lagărul de la Turnu Măgurele, în jur de 2000 de oameni. Deși este de etnie ger-mană, doamna Sofia, ajunsă anul acesta la venerabila vârstă de 75 de ani, se consideră „o autentică bucovineancă”. Anii copilăriei și tinereții și i-a pe-trecut la Clit (lângă Rădăuți). Acum locuiește în Germania, dar sufletul ei tânjește, clipă de clipă, după meleagurile bucovinene. Toate ar fi fost bune în viața ei dacă, în negura timpului, nu s-ar fi ivit răz-boiul, cu refugiul familiei sale, în 1940, în Germania. În 1945, sute de trenuri plecau din Germania cu destinații necunoscute din est, parte din ele luau drumul Siberiei. Sofia și familia sa (tatăl, mama și cei cinci copii), alături de mulți alții, au fost îmbarcați în vagoane de marfă, având de înfruntat mizeria unor zile apocaliptice, în foame și mi-zerie. În una din gările de pe un traseu ocolitor străbătut, tatăl și doi frați ai lui au fost luați fără nicio explicație de sovietici, fiind duși în Siberia. Restul familiei, după două luni de mers cu trenul, pe rute ocolitoare impuse, a ajuns la Arad. Un grănicer român, de aici, impresionat de graiul de bucovineancă al Sofiei, permite familiei ei să facă un duș, lucru nesperat pentru ei în acea vreme… Au fost sfătuiți să stea ascunși un timp în acea baie, ca nu cumva să fie urcați în trenurile pen-tru Rusia. Cum so-vieticii con-trolau de pe poziții de forță întrea-ga situație, foarte cu-rând familia Fuchs a fost urcată într-un tren cu destinația Turnu Mă-gurele. În lagărul de la patru kilometri de oraș, în jur de 2000 de suflete erau lăsate de izbeliște, cu hrană insufi-cientă, trăind mai mult din mila celor ce treceau prin preajmă. Pâini și altele de-ale gurii erau aruncate, din când în când, peste gardul de sârmă ghimpată. „Am avut noroc că în lagăr – povestea doamna Sofia – erau câțiva preoți și câteva măicuțe, toți credin-cioși catolici, care, din puținul primit de la Crucea Roșie, ne dădeau și nouă; eu le eram favorita, fiindcă îi ajutam la treburile casnice”. În lagăr, mâncarea zilei era mazărea, „asortată”, de cele mai multe ori, cu viermi mișcători. În tot acest timp, la poarta lagărului fluturau cele două steaguri în „frațietate”: cel sovietic, ceva mai sus față de cel românesc. „În zadar ochii noștri căutau către cer, rugile noastre ră-mâneau fără ecou” – povestea doamna Fuchs. Ideea trimiterii unei scri-sori la București, autorităților române, a aparținut unui pre-ot, care s-a apucat imediat de scris. În scrisoarea sa, acesta descria starea jalnică în care se aflau cei reținuți în lagăr. În condițiile date, scrisoarea aproape că era imposibil de trimis. Jur-împrejur trona înfiorătorul gard de sârmă ghimpată și santinelele cu cartuș pe țeavă. În eferves-cența căutării unei soluții pentru trimiterea scrisorii, a apărut un voluntar, în per-soana fetei de 13 ani, Sofia Katarina Fuchs. Cu scrisoarea ascunsă la piept și cu lacrimi în ochi, fata s-a rugat mult de o santinelă să o lase în oraș să cumpere câteva pâini pentru înfometații din lagăr, pro-mițând că se va întoarce foarte repede. Impresionat, soldatul acceptă până la urma propu-nerea, uitând, pentru o clipă, de rolul său în preajma sârmii ghimpate, dându-i fetei o în-voire de o oră și jumătate. Cu plicul ascuns la piept, mica făptură umană, devenită o umbră în schelet de oase, parcurge cu sufletul la gură drumul până în oraș, încer-când, în zadar, să se încadreze în timpul acordat de ostaș. La sosire, după cum era de aștep-tat, o altă santinelă avea s-o întâmpine. La început furia tânărului a fost fără margini, ca mai apoi, impresionat de puhoiul de lacrimi scurs de pe obrazul fetei, „a închis ochii” în fața situației, trecând la capitolul tăcere întreaga în-tâmplare. Trebuie spus că în acea perioadă tulbure încăl-carea îndatoririlor militare se sancționa drastic; cei doi os-tași au riscat mult, risc pe propria lor piele. Sosirea Sofiei în lagăr a dat noi speranțe pentru ziua de mâine. Într-adevăr, nu după mult timp, în jur de 2000 de oameni au putut, în sfârșit, respira aerul libertății. O co-misie bucureșteană a sosit la fața locului, hotărând des-ființarea lagărului. Victoria a fost posibilă prin actul de curaj al unei copile de 13 ani. În cercul de prieteni din Bu-covina, doamna Sofia Katarina Fuchs se simte în largul ei. Cu bucurie, dragoste și flori, cei amintiți mai sus au întâm-pinat-o, recent, la restaurantul Venezia, din Suceava, unde și-a sărbătorit a șaptezeci și cin-cea aniversare a zilei sale de naștere. Suflet generos, dor-nică de noi și noi prietenii, mama Sofia (mulți din cunoscuții ei o identifică după acest nume) sfidează timpul, afișând un aer tineresc, de durată. În ciuda unei operații grele la un picior, dansează de minune și mereu îi place să spună: „Viața mea e un roman în mai multe volume. Îmi mai trebuie o viață de om să vă pot povesti”.