Fereastră spre sufletul lui Mircea Motrici

Ca o recunoștință sau ca un semn magic, înfiptă în inimile celor care l-au cunoscut, „Fereastra spre sufletul lui Mircea Motrici” nu este doar o simplă metaforă menită a lua ochii, ci o simțire vie, ce caută să ex-prime frumusețea sufletului și a operei celui care a fost marele dispărut, poet, scriitor, publicist, reporter radio și Omul deosebit.
 

Este o mare datorie morală să fac câteva rostiri, cu întreaga putere a inimii, mărturisind sincer ceea ce simt despre Mircea, om de aleasă ținută morală și intelectuală. Aș fi preferat în aceste momente să-l las să vorbească în locul meu prin cuvântul său sau prin slova scrisă, glasul lui să pună pecetea de aur numită originalitate, oralitate, autenticitate. Așa stând lucrurile, acum la 40 de zile de la dispariția sa, încerc pentru mângâierea și liniștea sufletească, când datoria mea pentru el n-a rămas uitată, să stabilesc o echivalență între valoarea operei sale și tragismul creatorului. Poate mai mult decât alți literați, Mircea a vorbit despre sine prin sine, autorul și personajele sale confundându-se, adâncimea scrisului său s-a conturat prin neliniștea perpetuă și căutările izvorâte din patetic și liniștea Înțelepciunii. Mircea a fost omul care a zburat deasupra timpului ca un înger, ca un zeu ce trece peste o furtună, și a crezut în permanență că spațiul bucovi-nean este cel care dă forță și adevăr scrisului și cuvântului. Creația sa literară apare ca un monolit bine închegat, de o remarcabilă unitate și con-secvență, vorbind în cea mai mare parte de un capitol fundamental – BUCOVINA, la care se adaugă și unele su-biecte colaterale sau mai bine zis de o pluralitate de atitudini personale. Mircea și-a început aventu-ra scriitoricească sub o zodie favorabilă, la început mai mult cu teamă, decât cu îndrăznea-lă, Rozalia, buna sa soție, fiin-du-i cel mai bun sfetnic și pri-mul critic. El a simțit că poate exprima metaforic vitalitatea și energiile oamenilor de aici, totodată, umplându-și ființa cu frumusețile inefabile ale spațiului bucovinean, trăirile sale l-au determinat să-și do-rească o existență în sine, în afara conștientului și sufle-tului, lumina cu care a luat în posesie universul bucovinean dezvăluind puritatea și since-ritatea operei sale. El nicioda-tă nu a gândit sau nu a prevăzut drama ce se va declanșa și ca-re-i va curma conștiința exis-tenței sale trecătoare, mult prea devreme dispărut în lu-mea celor fără de ființă. Tot timpul Mircea a crezut cu tărie că principiile în care crezi înseamnă o posibilitate de a te opune răului. Izvorâtă dintr-o inepuiza-bilă sete de viață și din cea mai curată dragoste față de om, opera sa a sfidat orice brumă de răutate, cu eroismul su-prem al frumosului și al bu-nului simț. Ca bun prieten ce i-am fost, eram la curent cu toate încer-cările sale literare, ce apăreau în diverse publicații încă din anii 80, pentru ca din 1986, Mircea să creeze ferestrele sa-le, „Fereastră spre inima pă-mântului” și „Fereastră spre inima Bucovinei”, care de fapt au fost o adevărată ,,descriptio Bucovinae”, descriere cu o mare participare sufletească a autorului, el fiind un poet al reportajului. Reputatul critic literar Alex Ștefănescu arăta că ,,…în această stare de spirit a scris «Fereastră spre inima Bucovinei», conceput ca un periplu sentimental într-un spațiu în care verticalitatea oamenilor seamănă cu cea a fagilor”. Prin mijlocirea cărți-lor sale, împreună cu entuzi-astul autor, noi toți am pă-truns și am fost purtați într-un ținut plin de legende, în care istoria aruncă zăbranic la tot pasul pe urmele trecutului, o-ferind mărturii și frânturi îm-pietrite din realitățile trecute. Prin ,,Visul sărută Japonia”, Mircea ne-a introdus în înde-părtata cultură și civilizație a Țării Soarelui Răsare, am fost și ,,7 zile în Athos”, în geo-grafia spirituală a ortodoxiei, în muntele sacru cu multe mănăstiri și schituri, despre care a scris cu o bogată înveș-mântare de metafore, frapat fiind de tainele locurilor sfin-te, despre un tărâm așa de a-propiat sufletului românesc. Mircea a dat dovadă de o în-zestrare aparte prin tot ceea ce a făcut ca scriitor și reporter la radio. Când vorbim despre cărțile sale, ,,Fereastră spre inima pământului”, ,,Fereas-tră spre inima Bucovinei”, ,,Vi-sul sărută Japonia”, ,,Crăiasa minei”, ,,Craterul inimii”, ,,7 zile în Athos”, ,,Bucovina, i-coană spre cer”, desprindem că a trăit într-o ardere nu numai pentru sine, ci și pentru alții, totul în numele unui ideal al iubirii de frumos, în conso-nanță cu pulsul Universului, consonanță în plan biologic, moral și spiritual. Să nu omitem și seria apa-rițiilor din colecția ,,Restitu-iri – Arhimandrit Dionisie U-dișteanu”, 8 la număr, dintre care amintim: ,,O viață ca ori-care alta”, ,,Ogor înțelenit”, ,,Seminarul monahal Neam-țu”, ,,Graiul evlaviei străbu-ne”, ,,Udeștii de pe Suceava”, ,,Ieroschimonahul Ghervasie Hulubaru”. Pe un tărâm de loc ușor, în succesiunea timpului, a atins sfera frumuseții orto-doxiei și ar fi continuat până la aproximativ 40 de volume, dacă ar fi trăit. Pentru Mircea, Bucovina, zugrăvită ca o Icoană spre cer, a fost și a rămas ca o trinitate compusă din frumusețile lo-cului, din salba mănăstirilor voievodale, precum și din datinile și obiceiurile ei, ade-vărate identități etnice, pentru autor, Bucovina fiind nu nu-mai o unitate geografică, ci și o rază de lumină în conștiința lumii, adevărat leagăn al Mol-dovei, ținut cu cea mai mare încărcătură istorică, în care boncăluitul cerbilor legendari mai are rezonanță în sub-conștientul localnicilor. Poate de aici pornește ceea ce-l in-dividualizează în peisajul literar bucovinean. Trăia intens fiecare pagină pe care o scria și fiecare cu-vânt rostit la radio, așa se explică marea sa capacitate de a frapa și stimula omul, avea o frază caldă și unduioasă, totdeauna cuceritoare. Ca nimeni altul a ridicat țărâna bucovineană la un înalt rang cultural, neuitând niciodată de rădăcinile sale udeștene, iar pe oamenii locului, cu alura lor aristocratică de voie-vozi, i-a fixat în literatură, el însuși purtând în permanență blazonul nobil al țăranului udeștean. L-a caracterizat o minte limpede și iscoditoare, bine organizată, mereu gata să surprindă legătura dintre fapte și idei, și a ajutat multă lume, în fel și chip. Ochii săi, pătrunși de cea mai caldă lumină a vieții, îi oglindeau inima mare cât o țară. L-am perceput ca pe o personalitate aparte, cu ochii expresivi ce ardeau cu putere, fiind mereu un luptător pe mai multe fronturi. Impresiona prin modestia, respectul și o-nestitatea sa. Pe lângă sfătoșe-nia specifică lui, era și o fire care simțea și trăia intens ne-cesitatea comunicării cu oa-menii, de la inimă la inimă. Numeroase îmi sunt aminti-rile plăcute cu el, ne știam încă din fragedă copilărie, ne în-tâlneam de fiecare dată cu bucuria revederii la Udești, la multele activități culturale desfășurate în satul natal, îm-preună am realizat multe ma-teriale radiofonice referitoare la datinile și sărbătorile buco-vinenilor, iar la fiecare apariție a cărților sale eram printre pri-mii care le primeau cu dedi-cații sincere și călduroase. După acele crâncene ultime clipe de viață, corpul său neîn-suflețit a fost dus la Udești, în casa părintească, pentru ulti-mul drum, acolo de unde cu ani în urmă porneam împre-ună în ascensiunea către Oa-deci și împrejurimile satului. Când am aflat vestea morții sale, nu-mi venea să cred o-chilor, ca și acum după 40 de zile, dar totul era prea târziu, chiar și pentru ultimul salut cu care îi eram dator acolo, la cimitirul ,,În deal”, în care scobora spre regăsirea de-finitivă a scumpei sale mame, când spre rușinea mea nu am fost în stare să scot nici un cuvânt în acea tristă zi de 19 mai 2007. Și de câte ori îi ros-tesc numele sau îl visez, cu zâmbetul sfios și ochii pur-tând în ei cerul Bucovinei, mi se alătură amintirile noastre comune, luminând zările gândurilor și ale inimii mele celei fericite totuși de a-l fi cunoscut atât de bine și de a-l fi prețuit în permanență. Și poate că așa a trebuit să fie orânduit ca Dumnezeu să aibă în cer un suflet de calibrul lui Mircea, un mesager-reporter al pământenilor, o fire în-scrisă pentru veșnicie pe Axis mundi. Să-i fie odihna pururea senină precum albastrul Voronețului și al Bucovinei, pe care le-a iubit și preamărit ca nimeni altul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: