A mai plecat un voievod…

Pe Mircea Motrici l-am întâlnit prima oară la vârsta copilăriei. Eu eram doar de o șchioapă, atunci florile îmi ajungeau până la brâu. El îmi apărea înalt, frumos și foarte înțelept, ca un prinț voievod. Era sfătos și se avânta cu ușurință în discuții cu cei ai vârstnici, sorbindu-le cuvintele de înțelepciune. În acea zi a stat la taifas până la o oră târzie, în noapte.
 

Atunci am avut impresia că e cu câțiva ani mai mare decât mine, cam de aceeași etate cu un frate de al meu, foarte învățat. Mircea nu era deloc mai prejos. Am ascultat discuția dintre ei cu mare admirație. Peste timp am aflat că eram aproape de aceeași vârstă, timp în care dinspre el au ajuns doar ecouri de veste . După ani și ani, l-am avut invitat, alături de doi mari reprezentanți ai culturii bucovinene, ai cuvântului scris, Ion Beldeanu și Nicolae Cârlan, la sărbătoarea satului meu. Cu această ocazie și-a lansat volumul ,,7 zile în Athos”. Și-a cucerit asistența cu lumina cuvântului și căldura sufletului său. Mircea Motrici avea un har aparte: știa să asculte și să culeagă puritatea gândului. Așa a început o frumoasă colaborare cu acest voievod al cuvân-tului scris, al cuvântului rostit. La vremea când Dumnezeu l-a chemat la cer s-a împlinit un an de la ultimul său popas la Biblioteca ,,Mihai Gafița” din Baia, când și-a împărtășit audiența cu un fragment bogat din opera arhimandritului Dionisie Udișteanu. Era o zi lucrătoare și mohorâtă în orele dimineții, dar sosirea lui a transformat-o într-o frumoasă sărbătoare și norii s-au retras timizi din calea strălucirii soarelui. De o parte și de alta a străzii îl așteptau citi-torii în strai de sărbătoare. Cerdacul era plin de chipuri senine ce așteptau sosirea lui din clipă în clipă. Cine ar fi gândit că îl vedeam pentru ultima oară călcând pe acest pământ? Uneori sufletul omului simte neprevăzutul, chiar dacă nu-l conștientizează. Spun acest lucru, pentru că după ore minunate petrecute împreună, la final, ascultătorii lui nu se dădeau plecați: mai voiau să-l asculte, îi sorbeau cuvintele… Era oare o presimțire, oare simțeau că este ultima lor întâlnire? Plecarea lui Mircea Motrici la cer a lăsat în urmă adâncă tristețe, dureroasă tânguire. Atâta durere și râuri de lacrimi Brăzdează pământul pe unde-ai trecut, Te plângem cu toții, te plânge Bucovina, Icoană spre cer chipul tău oglindind. 18 mai 2007 TEODORA MORARIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: