În acest sens, conducerea Primăriei a contactat factori de răspundere de la Ministerul Lucrărilor Publice, depunând un proiect de construire a unui bloc cu această destinație. Demersul are la bază o hotărâre guvernamentală prin care se vor ridica, prin ANL, locuințe cu chirie pentru evacuați. În situația de a fi evacuați se află 28 de familii, majoritatea celor aflați sub spectrul rămânerii fără un acoperiș deasupra capului fiind pensionari de boală, pensionari de invaliditate și beneficiari de ajutor social. Casele ce vor fi restituite la Legea nr. 10 din 2001 sunt amplasate, în proporție covârșitoare, în cartierul Ițcani, urmat de Burdujeni.
Mai multe case din municipiul Suceava au fost revendicate și vor trebui restituite la Legea nr. 10/2001 a imobilelor naționalizate. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, ieri, într-o conferință de presă, domnia sa precizând că respectivii chiriași ar putea risca, deocamdată, să rămână pe drumuri.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii