Reprezentanții Comunității Valle Rovetto, la Fălticeni

Văzut, plăcut: încă 15000 de euro

Reprezentanții Comunității Valle Rovetto, din regiunea Abruzzo – Italia, au fost prezenți la sfârșitul săptămânii trecute în municipiul Fălticeni, pentru a verifica modul în care se desfășoară lucrările pentru amenajarea unei galerii de artă, parte a Muzeului „Ion Irimescu”.
 

În urma protocolului de colaborare dintre municipiul Fălticeni și Comunitatea Valle Rovetto, privind lucrările de modernizare a Galeriei de Artă „Ion Irimescu”, Consiliul Județean Suceava a vizat și a transmis recent părții italiene raportul privind folosirea primei tranșe de 10.000 de euro din cei 50.000 de euro alocați pentru obiectivul din Fălticeni. Italienii au dorit să vadă exact dacă lucrările trecute în raport s-au executat cu adevărat și s-au arătat încântați că în perioada scursă de la predarea raportului și până la data vizitei au apărut chiar și lucrări noi, motiv pentru care au declarat: Comunitatea Valle Rovetto urmează să deblocheze cea de-a doua tranșă din finanțare, de 15.000 de euro! În cadrul proiectului derulat de Consiliul Județean Suceava, partenerii italieni intenționează să stabilească parteneriate între oamenii de afaceri români și cei din Italia și vor sprijini autoritățile din Fălticeni cu proiecte-tip pentru a accesa programe structurale UE. Următorul proiect care urmează a fi implementat în județul Suceava de reprezentanții Comunității Valle Rovetto și în care este implicat municipiul Fălticeni constă în „Transformarea digitală a administrației publice” cu ajutorul softurilor pentru managementul documentelor în instituțiile publice și softurilor specializate pentru starea civilă și evidența informatizată a persoanei care are scopul gestionării evenimentelor de naștere, căsătorie și deces.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: