UPC premiază olimpicii din Suceava

UPC România susține cei mai buni elevi din Suceava, premiați la olimpiadele județene și naționale, cărora le oferă, ca premiu, abonamente gratuite la serviciul de internet. Nouă elevi de liceu de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava au obținut rezultate foarte bune la fazele județene și naționale ale olimpiadelor școlare.
 

UPC îi premiază pe acești elevi, oferindu-le abonamente gratuite la serviciul de internet. Astfel, elevii care au obținut locul I pe județ și locuri fruntașe la etapele naționale vor primi abonament gratuit la internet timp de 12 luni. Premianții cu rezultate foarte bune la faza județeană și care au obținut medalii și la fazele naționale vor naviga gratuit pe internet pentru o perioada de 6 luni, iar elevii care au obținut premiul I pe județ și mențiuni la fazele naționale vor avea gratuit acces la internet prin UPC timp de 4 luni. „Olimpicii noștri au fost foarte buni la chimie, matematică și limba spaniolă. Știm că pentru toți elevii internetul este o sursă de informații, atunci când se pregătesc pentru concursurile școlare sau pentru activitatea de zi cu zi. Pentru a-i ajuta să se mențină pe primele locuri, ne-am propus să le facilităm accesul la cunoștințe oferindu-le acces gratuit la internet”, a declarat Mircea Frunză, coordonator de vânzări și marketing la Centrul Zonal Suceava din cadrul UPC România.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI