Povestea acestui om care a ajuns să trăiască precum un animal prin parcurile Sucevei sau să se încălzească pe gurile de canal poate face oricând subiectul unui film. Deși are un soț, doi copii și un apartament cu patru camere în capitală, Lucica Mahulea trăiește în prezent în spitalul de la Sasca unde a fost internată fără sprijinul membrilor familiei, care au refuzat să se implice. În urmă cu doi ani, pe un frig de crăpau pietrele, nenorocita femeie dormea pe o gură de canal în parcul Primăriei. În zadar s-au chinuit asistenții sociali să vorbească cu familia ei. Copiii au uitat de cea care le-a dat viață, iar soțul nu a fost de găsit. Asistenții sociali din cadrul Primăriei Suceava au luat legătura și cu sora Lucicăi Mahulea, însă aceasta, deși a promis că o va lua în grijă, nu s-a ținut de cuvânt, iar femeia a continuat să trăiască sub cerul liber. Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava i-a făcut un buletin, după care au tot încercat să o interneze într-un spital pentru a nu mai rătăci pe străzi… A fentat Poliția, Ambulanța și Serviciul de Asistență Socială Anul trecut, Lucica Mahulea a reușit să fenteze atât asistenții medicali, cât și asistenții sociali care au încercat să o trimită la o instituție spitalicească pentru analize medicale. “A fugit, pur și simplu. Cei care au fost de față nu au reușit să o urce în ambulanță. Am găsit-o în fața Policlinicii din Areni și voiam să o ducem la spital”, ne-a declarat Narcisa Marchitan, șefa Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei. Domnia sa a mai adăugat că a luat legătura cu soțul și copiii Lucicăi aflați la București, însă aceștia au refuzat să-și ajute mama, respectiv soția.
Lucica Mahulea, o femeie care de ani de zile rătăcea pe străzile Sucevei neavând un acoperiș deasupra capului a fost internată la Sasca. Conform declarațiilor conducerii Serviciului de Asistență Socială al Primăriei Suceava, femeia a fost internată săptămâna trecută.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii