În urma discuțiilor de la Agenția Domeniilor Statului cu președintele Daniel Drăgoi, șansele municipalității de a primi terenuri de la stat, în vederea retrocedării către cei îndreptățiți, sunt aproape zero. Declarația aparține primarului Ion Lungu, care reliefat ieri, într-o conferință de presă, că la începutul anului a apărut o hotărâre de Guvern prin care suprafețele deținute de ADS au fost transferate în administrarea stațiunilor de cercetare și dezvoltare agricolă.
În aceste condiții, foștii proprietari sau moștenitorii acestora, care revendică suprafețe de sub zona industrială Burdujeni, nu vor mai primi terenuri în compensare, ci, cu probabilitate, titluri de valoare la Fondul „Proprietatea”. „Pe de altă parte, acolo unde există acte certe la Legea nr. 10 și Legea nr. 247, iar amplasamentele sunt libere de sarcini, vom restitui terenurile”, a precizat edilul-șef, adăugând că a sperat să obțină 300 de hectare de teren potrivit Legii cercetării, dar aceasta se află încă în dezbateri. Domnia sa spune că se va face o analiză și, din august, în cazul dosarelor clare, se vor face puneri în posesie în intravilanul municipiului Suceava, inclusiv în fața blocurilor sau între acestea. „Este vorba despre o situație destul de delicată pentru mine. Peste câteva zile se împlinesc 3 ani de când am fost învestit în funcție și restituirea proprietăților este una dintre neîndeplinirile mele”, a explicat Ion Lungu. La compartimentul specializat al executivului au fost înregistrate solicitări pentru circa 600 de hectare de terenuri, validată de comisia de specialitate fiind restituirea a aproximativ 450 de hectare. Dl Lungu a atenționat că su-prafețele solicitate vor fi date înapoi, însă pe unele dintre ele nu va fi ridicat niciun fel obiectiv, deoarece așa impun reglementările din urbanism. „Nu vom da satisfacții samsarilor, nu vom face șmecherii, inginerii funciare, în ideea că vine un șmecher cu bani, caută un om care are teren și vrea să-l cumpere. Va fi o situație transparentă, voi chema pe toți cei îndreptățiți la Primărie, voi discuta cu cărțile pe masă și mă voi ocupa personal de fiecare palmă de pământ care trebuie retrocedată, în conformitate cu legea”, a încheiat primarul Ion Lungu.

























Comentarii