Prefectul de Suceava, dl Orest Onofrei, a anunțat, miercuri, că a solicitat, în scris, mi-nistrului sănătății, să verifice modul în care conducerea Spitalului Județean de Urgență Suceava își face datoria, arătând că „este foarte grav” că un spital de urgențe nu are computer tomograf funcțional.
Dl Onofrei a spus, într-o conferință de presă, că de la numirea în funcție a actualului manager al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dl Costică Dăscăliuc, au existat „tot felul de contestări”, unele obiective, iar altele răutăcioase și că aceste acuze continuă. „Am solicitat în scris ministrului sănătății să trimită corpul de control să verifice modul în care conducerea Spitalului Județean de Urgență își face datoria”, a spus dl Onofrei, care a arătat că este necesară o cercetare prealabilă în cazul activității conducerii spitalului. El a spus că este „foarte grav” că un spital județean de urgență nu are computer tomograf funcțional, arătând că aparatul a costat miliarde de lei, iar reparațiile alte miliarde de lei. Dl Onofrei a spus că în situațiile în care computerul tomograf nu este funcțional, ca în cazul accidentului de miercuri dimineața, soldat cu moartea a doi elevi și a șoferului unui microbuz școlar și cu rănirea altor șapte elevi, investigațiile medicale pentru răniți trebuie făcute la un spital din Iași. „Acum nu mai vorbim de câți bani au fost cheltuiți cu acest computer tomograf, ci de vieți, pentru că pentru investigațiile medicale în cazul răniților nu se ia în calcul Spitalul Județean de Urgență Suceava, al cărui computer tomograf nu e funcțional, ci spitale ce au computer tomograf. Nu cred că este normal”, a spus dl Onofrei. El a mai arătat că „toată lu-mea” este nemulțumită de ce-ea ce se întâmplă la Spitalul Județean Suceava, dar hotărârea privind managementul acestei unități spitalicești aparține Ministerului Sănătății. Dl Onofrei i-a reproșat managerului SJU Suceava că a păstrat aceleași persoane în conducerea unității. „Nu poți să faci management performant cu aceeași oameni, care s-au dovedit neperformanți”, a mai spus prefectul de Suceava. Solicitarea dlui Orest Onofrei vine a doua zi după ce președintele Consiliului Județean Suceava, dl Gavril Mîrza, a cerut conducerii Spitalului Județean de Urgență explicații în legătură cu tergiversarea procedurilor pentru înființarea unui centru de diagnostic performant, prin realizarea unui platou de imagistică în parteneriat public-privat. Plenul CJ Suceava i-a audiat, marți pe managerul general, dl Costică Dăscăliuc, și pe directorul medical, dna dr. Doina Ganea Motan, aceștia fiind chestionați și în legătură cu nefuncționarea computerului tomograf în condițiile în care CJ a alocat anul trecut patru miliarde de lei vechi pentru repararea aparatului care, la scurt timp, s-a defectat din nou.

























Comentarii