Gavril Mîrza, îngrijorat de lipsa de implicare a conducerii Spitalului Județean

„Constat cu mare îngrijorare o pasivitate a conducerii Spitalului Județean față de îmbunătățirea condițiilor de investigare și tratare a bolnavilor internați în această unitate spitalicească”, a spus șeful administrației județene
Președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că va veni cu o serie propuneri de îmbunătățire a activității Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Gestul șefului administrației județene survine constatării potrivit căreia, în ultima perioadă, nu se remarcă nicio îmbunătățire a condițiilor oferite pacienților.
 

„Constat cu mare îngrijorare o pasivitate a conducerii Spitalului Județean față de îmbunătățirea condițiilor de investigare și tratare a bolnavilor internați în această unitate spitalicească”, a precizat președintele executivului județean, care a dat ca exemplu tergiversarea procedurilor de punere în folosință a unui platou imagistic de diagnosticare. Domnia sa spune că, în acest sens, a avut o discuție cu conducerea Spitalului, care i-a spus că demersurile pentru externalizarea serviciului au fost oprite. Aceasta, în ciuda faptului că Consiliul Județean a pus la dispoziție un spațiu care va fi închiriat unei firme interesate, fiind aprobat și caietul de sarcini pentru organizarea licitației. Gavril Mîrza a explicat că, potrivit diriguitorilor unității spitalicești, societatea care va amenaja platoul imagistic nu intenționează să preia tomograful defect, care necesită reparații de 8 miliarde de lei. Pe de altă parte, computerul respectiv nu poate fi nici casat, întrucât nu întrunește durata normată de funcționare. „Pentru această chestiune toată procedura este blocată, firmele interesate nu vin cu aparatură modernă, iar bolnavii pleacă pentru investigații la Bacău sau Iași. De aceea, voi propune măsuri pentru schimbarea în bine a Spitalului Județean”, a încheiat președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI