Relevanțele unui interviu eșuat

În arhiva ,,ION LUCA” de la Complexul Muzeal Bucovina, Suceava, Secția ,,Memoriale”, se păstrează, între altele, și două scrisori inedite, adresate dramaturgului de către scriitorul Matei Alexandrescu, scrisori al căror obiect de referință – un interviu – este prea transparent și amănunțit ca să mai fie nevoie de explicitări și detalieri. Ne permitem totuși să subliniem că scrisorile prezintă anumite relevanțe semnificative pentru destinatar (ca să nu mai vorbim de emitent!), care merită să fie cunoscute, fiindcă pun în evidență – mai ales în ceea ce-l privește pe ,,castelanul de la Vatra Dornei” – o serie de trăsături distinctive ale personalității imposibil de colectat din alte surse: ospitalitatea (,,primitoarea casă din str. Parcului 37”), spiritul de solicitudine dezinteresată (,,ai avut, ceea ce nu au toți, bunele gânduri de a mă ajuta la editură, al cărui veteran ești dta, cu o bărbătească și prietenească prezentare la d. Bănuță”), sociabilitatea, amabilitatea etc. (conținu-te, implicit, în plasma celor două scrisori).

 

Reproducem în continuare aceste misive, cu mențiunea că, în cartea Confesiuni literare. Dialoguri (1971), de Matei Alexandrescu, nu figurează interviul, preconizat, cu Ion Luca, ceea ce ar putea să însemne că dramaturgul nu și-a dezmințit, nici de data aceasta, faima de parcimonios în materie de destăinuiri, de unde și dificultățile întâmpinate de istoricul literar care își asumă sarcina unei reconstituiri biografice a acestei personalități accentuate, curioase (în felul ei) și incitante din literatura română, care rămâne, cel puțin, cum zice Matei Alexandrescu, un ,,scriitor vrednic de multă stimă și prețuire”. NICOLAE CÂRLAN București, 5 iulie 1967 Două scrisori de acum patruzeci de ani Scumpe maestre Luca, Abia acum îmi explic pen-tru ce amabilul dtale răspuns, din 14 iunie, mi-a parvenit cu întârziere -, întârziere rectifi-cată de dta ulterior. Cred că îți mai reamintești, în scurta mea trecere prin Vatra Dornei și, mai ales, prin primitoarea casă din str. Parcului 37, că, printre altele, ai avut, ceea ce nu au toți, bunele gânduri de a mă ajuta la editură, al cărei veteran ești dta, cu o bărbă-tească și prietenească pre-zentare la d. Bănuță. Acest gând, această inten-ție, m-a legat de dta și este cauza deranjului pe care ți-l fac și acum. Nici o clipă nu mi-a trecut și nu-mi trece [prin minte] să folosesc în viață gândurile nobile și curate ale celor cu care viața m-a pus în poziția de a mă cunoaște. În același sens s-a oferit și maes-trul Perpessicius, și Benador și alții, încă de acum doi ani. Dar, pentru mine, este su-ficientă buna intenție, mai a-les cum a fost aceea provocată de propria dtale inițiativă. Poa-te că au fost zile când am trecut prin dure greutăți mate-riale și, când un om nesolici-tat, dar înțelegător, s-a oferit [ilizibil] din propriul lui gând să mă ajute, i-am mulțumit cu toată recunoștința, dar nu am primit acel ajutor și l-am evitat până când, prin mine însumi, mi-am [sic] redresat, ca zmeul de hârtie, lăsat de copilul-viață în voia vântului turbat al întâmplărilor. Și toată viața m-am legat de gândul bun al unui om, cum ai fost și dta. Asemenea gân-duri ne unesc în prea scurta viață, mai mult decât faptele în sine, indisolubil. Și despre mine, am avut o concepție dură și o am totdeauna. Tot ce nu este valoare nu trebuie să răzbească, decât prin ea în-săși, dacă este. Lada cu zgură trebuie să ne primească pe cei nevrednici, chiar dacă pentru o clipă ne doare. Iartă-mă dacă am vrut, așa cum m-am price-put, să-ți mulțumesc și dtale pentru această nobleță de su-flet, față de care, sub acest prim prilej de a exista onorabil în cartea mea de Confesiuni literare, nu mă voi considera achitat niciodată, pentru rare-le și nobilele intenții pe care puțini oameni le duc în lume. Deci, revenind la interviul solicitat. Editura mi-a bătut la mașină tot materialul, l-am colaționat și l-am predat redactorului de carte, lăsându-mi, rezervându-mi loc și pentru dta. Cunoști foarte bine și, mai ales, de dată recentă, asemenea relații editoriale – mai ales că dtale îți apare foar-te curând o nouă carte [Tea-tru, Editura pentru Literatură, 1968, n. N.C.], așa după cum mi s-a spus. M-am sfătuit cu tov. Zarafu, redactorul meu de carte, și mi-a făcut câteva recomandări către Biblioteca din Iași, unde caut un alt interviu, care îmi lipsește, cu I. Al. Brătescu-Voinești. Deci voi merge la Iași cât de curând. Și de acolo, prin Vatra Dornei, spre Cluj. La Vatra Dornei mă gândesc să mă opresc exclusiv la dta 24 de ore, cât am voie de la biletul de tren. Pentru că [într-]o convor-bire, dată publicității, răspun-sul unui scriitor de talia dtale implică o deosebită seriozi-tate, am ajuns la concluzia de a vă trimite întrebările, ur-mând ca Dvs, în tihnă, să le răspundeți, în scris – fără nici un fel de economie, putem merge până la 20 pagini, coală și în care sunt sigur că aveți de spus. Pentru unitatea cărții, vă previn că este vorba: – de activitatea dvs. literară, dramatică, – de a surprinde, în acest context, epoca, cu frumusețile și desigur unele deziluzii. Deci, în, să spunem, 10 zile, aveți, sper, timp, pe îndelete să-mi redactați răspunsurile și, mai ales, să le revizuiți fără grabă. Eu nu aș avea alta decât să cobor din gară [sic], să vin la Dta și, eventual, să completăm cu alte întrebări, dacă lipsesc, materialul primit, ceea ce nu poate dura decât câteva ore, și desigur să plec perfect mulțumit că pot închide cartea în vederea contractului. Eu am avut și am alte concepții despre relațiile literare. De pildă, ieri, într-o stație de autobuz: 86, la Piața Romană, l-am văzut în așină pe poetul dvs. localnicul Bândea-Arbore și m-a impresionat neplăcut că, fiind în capitală, nu a găsit necesar să-mi dea bună ziua. Vă spusei asta nu ca un fapt divers, ci ca să vă întăresc în convingerea că tot ceea ce fac în viață poartă pecetea – de nerupt – a integrității depline și mai ales a totalei seriozități. V-am obosit cu auto-interviul meu, vă remit în plic aceste întrebări și mi-ați face o deosebită plăcere dacă mi-ați răspunde, dacă și când pot să vin să iau răspunsurile. Al dvs. cu cele mai alese sentimente, Matei Alexandrescu Întrebări 1. Scumpe maestre Ion Luca, dacă nu mă înșeală informația mea literară, dvs. aparțineți generației de scriitori dintre cele două războaie? Când și cu ce ați debutat? 2. Ce anume v-a determinat să preferați genul dramatic? 3. Ați putea să schițați succesiv realizările dvs. în această privință, ancorându-le în timp? 4. Contactele dvs. cu revistele literare. Dar cu scena? 5. Care au fost momentele dvs. rare de supreme satisfacții, provocate de realizările dtale [sic] dramatice. Vă rog să nu omiteți a da nume, date etc. 6. Vă rog să încercați o autodefinire a scrisului dvs. deci crezul dvs. estetic fără de care nu poate exista o asemenea creație. 7. Teatrul, mai ales istoric, în care excelați dvs. nu este o creație de fantezie, desigur, câteva [opinii] și chiar mai multe despre taina acestei elaborări. Documente, surse etc. cu aplicare la piesele dvs., care s-au bucurat și se bucură, și, mai ales, acum, de o caldă prețuire din partea conducerilor teatrale și a publicului tânăr sau bătrân. 8. Într-o carieră literară ca a dvs. se leagă și se dezleagă multe prietenii. Pe cele mai interesante v-aș ruga să mi le comunicați, nedetașate de plasma întâmplărilor. 9. Ce piese vi se joacă astăzi în țară și unde? Câteva cuvinte despre prezența și intervenția dvs. la repetiții. 10. La care premieră credeți că voi fi invitatul dvs. în loja dvs? 11. Să ne apropiem de sfârșit pentru că am impresia că vă obosesc. Până la scris, dvs., ca și Tudor Arghezi, ați traversat, după câte știu, două tagme:bisericească și avocățească. Aveți bunătatea câtorva amintiri. Spectatorii și cititorii dvs. vor să știe cât mai multe. 12. Cu ce apăreți în curând la Editura pentru Literatură. Ce ne puteți spune despre relațiile dvs. cu editura? 13. În manuscris? 14. Ați putea să-mi dați în manuscris o pagină, o scenă, un scurt dialog care să exprime, cel mai fericit[?], crezul dvs. literar? 15. Ați mai avea ceva de spus pe care l-am pierdut pe drum? București, 8 iulie 1967 Mult stimate Domnule Luca, În primul rând cer iertare, nefățarnică, pentru faptul că, deși cunosc protocolul și obligațiile contractate față de buna primire întru confrăție, pe care mi-ai arătat-o în scurta mea trecere prin Vatra Dornei, totuși nu am fost la înălțimea probabilei bune impresii ce am lăsat-o și nu m-am învrednicit cel puțin cu două vorbe. Explicația, nu scuză, este că în agenda mea nu am găsit adresa dumitale. Probabil că nu am cerut-o. De data aceasta am obținut-o de la Editura pentru Literatură unde, fapt pentru care te felicit, am fost informat că-ți apare o altă carte de teatru. Te felicit încă o dată și pentru jucările pieselor d-tale, fapt de care aflasem de pe atunci, februarie 1966, de la d-ta, precum și pentru piesa scrisă întru evocarea lui Creangă și a Humuleștilor lui, noutate pe care am aflat-o de la televizor. Rostul scrisorii de față este următorul; Eu am predat editurii un ciclu de 30-40 de interviuri cu scriitori proeminenți ai generației dintre cele două războaie, luate de mine începând din 1932 și apărute în ,,Facla”, ,,Gazeta” [?], ,,Seara”, ,,Litere”, ,,Îndreptar” etc. Editura a considerat înainte de timp această punere la punct a materialului și sunt în curs de încheierea contractului. Cartea mea, după a lui Aderca, pusă azi în librării, după altă carte a lui I. Valerian în curs de toaletă, întregește perfect profilul generației de scriitori dintre cele două războaie. Ciclul celor trei cărți este Mărturia unei generații. M-am consultat cu tov. Zarafu Gh. profesorul și cel în grija căruia s-a dat materialul meu și i-am solicitat încuviințarea de a completa materialul cu o convorbire amplă cu d-ta care să reflecte: – confesiunea scriitoricească a d-tale, – să oglindească prin d-ta ceva din epoca aceasta turbu-rată de un război care ne-a durut pe toți. Deci, te rog să ai deosebita amabilitate, care îl caracterizează pe castelanul de la Vatra Dornei, și să-mi răspunzi cu întoarcerea poștei, dacă con-sideri că te-ar interesa o con-vorbire, de data aceasta con-semnată scris după toate re-gulile gazetăriei literare. Pentru aceasta ar fi două posibilități: a) O vizită a mea la d-ta de 2-3 zile, pentru redactarea interviului și corectarea lui făcută de d-ta, pentru a obține o fotografie inedită și, firește, interesantă, pentru un au-tograf, un fragment din lite-ratura d-tale dramatică, firește un fragment care să reprezinte pivotul estetic și al drama-turgiei d-tale și pentru a-mi reîmprospăta decorul în care d-ta lucrezi, necesar pentru împlinirea unui asemenea interiu. Spațiul rezervat textului nu este limitat, cum se întâmplă la gazetele literare. Deși mă gândesc ca un eventual text redus să-l ofer la ,,Luceafă-rul”, unde am mai publicat recent o convorbire cu Mihail Celarianu. b) A doua posibilitate ar fi ca să vii d-ta în capitală. De altfel toți confrații pretind că faci dese deplasări din Vatra Dornei în București. Cred că treaba nu ar solicita decât două zile – covorbirea -, apoi corectarea finală a dumitale. În primul caz, adică al ipo-tezei că te-ar aranja un drum al meu la Vatra Dornei, eu pot să fac aceasta după 15 iunie [sic]. În ipoteza că vii d-ta în capitală, în tot acest timp sunt acasă – îmi trebuie numai o prevenire a zilei când vii d-ta, pentru ca să putem lua contact imediat. Mă grăbesc să anticipez un răspuns favorabil și urgent, și cum te aranjează cel mai bine pe d-ta. Poate că la Vatra Dornei a mai rămas pe fundul unei sticle licoarea de neuitat cu care m-ai onorat și poate că acele păjituri moldovenești se mai fac în casa unui scriitor vrednic de multă stimă și pre-țuire – care este dramaturgul Ion Luca. Al d-tale Matei Alexandrescu București, raionul Grivița Roșie, str. Durău, 107, oficiul 26 – P.s. Eventual o telegramă, dacă veniți cu alte treburi mai degrabă.