Cecuri-„păcălici“ proliferează în circuitul comercial sucevean

Pe 29 mai curent, SIF din cadrul IPJ Suceava a fost sesizat despre faptul că, la punctul de lucru din Marginea al unei societăți comerciale din Suceava, având obiect de activitate distribuția de materiale de construcții, s-a prezentat o persoană care a intenționat să ridice marfă, cu ajutorul unor instrumente de plată false.
 

Echipajul operativ deplasat la fața locului l-a identificat pe Gheorghe L., din Satu Nou de Sus – Baia Sprie (județul Maramureș), conducător auto al unui autotractor cu semiremorcă, aparținând firmei proprii. Din cercetări, a rezultat că Gheorghe L. trebuia să ridice oțel-beton în valoare de 37.235,1 lei și a prezentat două file cec semnate și ștampilate parțial. În urma verificărilor bancare, s-a constatat că firma de pe filele cec se află în interdicție de plată încă din anul 2006. Gheorghe L. a declarat că nu are nici în clin nici în mânecă privitor la ordinele de plată și că filele cec i-ar fi fost înmânate de contabila firmei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune. SIF Cluj și SIF Maramureș au confirmat că au în instru-mentare dosare similare în ceea ce-l privește pe administratorul maramureșean. Alt caz aflat în atenția SIF Suceava, se referă la o coman-dă făcută de un așa-zis delegat al unei societăți bucureștene unui depozit sucevean de materiale de construcții. Gabi S. a ridicat, pe 15 și 16 mai curent, marfă în valoare de 22.695,73 de lei, cu două file cec false. „Se constată o intensificare a activităților ilegale de înșelare a unor agenți economici care comercializează în special materiale de construcții, folosindu-se instrumente de plată bancare false sau fără acoperire. În acest context, facem apel la agenții economici să manifeste o atenție sporită în cazul prezentării unor instrumente de plată de acest gen, să verifice bonitatea firmelor emitente și să sesizeze de îndată organele de control când constată situații suspecte”, ne-a declarat șeful SIF Suceava, comisar-șef Ștefan Neculai.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI