Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Pentru creștini, indiferent de vremea în care viețuiesc, mucenicii sunt creștini aleși, luminați de Dumnezeu pentru a duce lupta împotriva păgânătății și a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor și în clipele când sunt puși la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeiești, care le ocrotesc trupul împotriva suferințelor. Un astfel de exemplu, cu totul excepțional, este cel al Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care, în conștiința poporului român, se bucură de o evlavie cu totul deosebită. Ocrotitor al militarilor, dar și al bolnavilor și călătorilor, Sf. Mare Mucenic Gheorghe a fost din vremuri străvechi foarte iubit și respectat de români. Vestitul Sfânt a viețuit în vremea împăratului roman Dioclețian. Născut în cetatea Capadociei, din părinți dreptmăritori creștini, el ajunge să locuiască în Palestina, după trecerea la cele veșnice a tatălui său.

 

Destoinicia și istețimea sa îl ajută ca, din tinerețe, să prospere din punct de vedere material și, în același timp, să-și desăvârșească educația la înalte școli ale vremii. Ajuns la vârsta deplinei maturități și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere și vitejie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit de mai marii locului. Îmbrățișând slujba armelor, în scurtă vreme a cucerit cele mai mari cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului. De la începuturile domniei sale și până la anul 303, împăratul roman păgân Dioclețian nu a luat nici o măsură împotriva creștinilor. Această stare de lucruri a îngăduit creștinilor vrednici să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăție. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Dioclețian l-a luat ca însoțitor la domnie, a declanșat o aprigă prigoană împotriva creștinilor. Ei erau siliți, potrivit uzanțelor legilor imperiale, să își abjure credința, să se închine zeilor păgâni și să practice cultul împăratului, ca semn văzut al supunerii față de conducătorul lumesc și față de imperiu. Ceea ce apare poate deosebit în martiriul Sf. Gheorghe este auto denunțul său, în de-plină cunoaștere că aceasta îi va aduce suferință și că îl va conduce spre martiriu. A-ceasta denotă profunda sa credință și atașamentul ne-măsurat față de creștinism. În fața întregii curți imperiale, el își mărturisește credința și o susține cu tărie. Chinurile la care a fost supus nu au reu-șit să-i clintească în vreun fel credința. El a fost trecut prin toate vămile muceniciei: loviri cu sulița, bătăi la tălpi, les-pezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapa cu var, încăl-țăminte cu cuie, băutură otră-vită, bătaia cu vine de bou ș.a. Mai mult, dârzenia sa, faptul că rămâne, prin rânduială dumnezeiască, nevătămat după multe suplicii o deter-mină chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Diocle-țian, să mărturisească și ea credința creștină. Într-o ulti-mă încercare, împăratul a voit să-l înduplece cu onoruri și cu făgăduințe, dar Sfântul a ales să rămână pentru tot-deauna cu Hristos. În fața acestei mărturisiri și văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Dioclețian a dat poruncă să li se taie capetele, și Mucenicului, și împărăte-sei Alexandra. În drum spre locul supliciului, împărătea-sa, slăbită și de încercările la care fusese supusă, și-a dat obștescul sfârșit în numele lui Hristos. Cu inima curată, în rugă-ciune de mulțumire pentru binefaceri și de iertare pen-tru chinuitorii săi, Sf. Mare Muncenic Gheorghe a fost decapitat în ziua de 23 apri-lie. Această zi a rămas ca moment veșnic de cinstire a sa în Biserica Dreptmăritoare a Răsăritului. El a fost luat drept ocrotitor al armatei Moldovei de către Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, pe steagul de luptă al moldove-nilor fiind scris drept mărtu-rie: „O, luptătorule și biruito-rule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajută-tor și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această ru-găminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voie-vod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lu-mea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te prea-mărim în veci. Amin”. Acest text ni s-a păstrat pe steagul de luptă trimis de domnitorul moldovean Mănăstirii Zografu din Muntele Athos. Acestui mare mucenic, noi, azi, la ziua prăznuirii sale, îi aducem smerită și neputincioasă mulțumire și cinstire din veche mitropolie a Moldovei, din Biserica Mirăuți, rugându-l să mijlocească pentru mântuirea noastră și să ne fie pururi ocrotitor și ajutător în nevoințele duhovnicești, în încercări și ispite. Pr. paroh FLORIN HOSTIUC