Anul Nou Agrar

În societatea tradițională, orice activitate ocupațională, indiferent de caracterul său agrar, pastoral, apicol pomicol etc., își avea un an nou specific, zi în care se derulau fel de fel de rituri de fertilitate, fecunditate sau cu caracter apotropaic, de apărare față de ființele malefice. Anul Nou Agrar avea loc, indiferent de starea vremii, la 9 martie, când ieșirea plugurilor la arat avea o valoare simbolică. Acum, numeroasele practici magice ce aveau subtilități mistice convergeau către un țel comun, practic și imediat: desfășurarea cu succes a aratului de primăvară. La 9 martie, ultima zi a Dochiei, erau săvârșite rituri ce aparțineau unui scenariu păgân, ele fiind și specifice unui început de an calendaristic: aprinderea focurilor rituale, purificarea spațiului, pregătirea alimentelor ceremoniale, pomenirea morților, dar și începutul simbolic al celei mai importante lucrări de primăvară – aratul –, precum și cele legate de prognozarea vremii și a belșugului în gospodărie.

 

Începutul anului agrar era cândva un scenariu ritualic de declanșare a timpului agricol către echinocțiul de primăvară, totul fiind practicat în ziua morții simbolice a Babei Dochia, zeitate maternă și agrară a Panteonului mitologic carpatic. Dar 9 martie era și ziua de început a ciclului zilelor moșilor, zile de contrast cu cele friguroase și instabile ale babelor, introduse convențional pentru a sublinia trecerea și pregătirea către un anotimp mai cald – primăvara. De fapt, 9 martie exprima prin rit și credință opoziția dintre contrarii: frig-cald, iarnă-vară, zi-noapte etc. Anul Nou Agrar aparținea cândva unui străvechi calendar de tip lunar cu o structură binară (iarnă – vară), dar această manifestare și-a găsit locul și în calendarul reformat, calendar cu o structură cuarternară (primăvară, vară, toamnă, iarnă). Începând cu această zi, pentru om erau hotărâtoare fenomenele solare vizibile, precum și cele meteorologice. Aceas-tă zi era în atenția sfatului bătrânilor de la sate, deoarece pornirea plugurilor condiționa soarta culturilor din anul respectiv. Într-un timp mai îndepărtat, plugurile se scoteau pe imașul satului unde erau sfințite de către preot, mai apoi, acest ceremonial transferându-se în spa-țiul fiecărei gospodării. Aici, în dimineața zilei de 9 martie, plugul reparat și purificat din timp era scos în fața casei, se înjugau boii și se deru-lau câteva acte specifice momentului, totul fiind de bun augur. În mijlocul curții se așeza un blid cu agheasmă și un drob cu sare, blidul se înconjura de trei ori, gospodina stropind plugul și boii și tămâind totodată utilajul. Apa sfințită rămasă era turnată pe picioarele boilor, iar vasul ceramic se spărgea de coarnele aces-tora. Tot cu această ocazie se punea un colac de forma cifrei 8 în coarnele plugului, un sim-bol al fertilității și drept mulțumire din partea omului pentru ogorul dătător de roade. După caz, se trasa circular o brazdă în curte sau se o-colea cu plugul întreaga gospodărie, zgâriin-du-se ușor pământul, apoi se ieșea în câmp. Aici se trasa o brazdă simbolică, colacul de care am amintit se încorpora în pământ, iar într-un colț al ogorului se îngropa un ou, tot un simbol al fertilității, în credința că „bobul va fi cât oul”. Și astăzi se mai pot percepe puține referințe specifice acestui moment, ele fiind doar în amintirea bătrânilor, fapt ce desemnează dăinuirea lor până destul de târziu într-o epocă modernă. Ziua se încheia cu o petrecere a sâmbrașilor (cei întovărășiți la plug), când fiecare trebuia să consume în mod ritual „mucenici” și să bea câte 40 de pahare cu țuică, conform tradiției locale.