„Voiam în felul acesta să sfidez regimul comunist“

Interviu cu dl SEVERIN STRATU, opozant al regimului ceaușist
Cu prilejul lansării volumului „Revoluția română din decembrie 1989 în context internațional” de Ioan Scurtu, la Universitatea suceveană și la CN „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-au reunit și câțiva dintre revoluționarii de la Suceava. În acest context, am consemnat dialogul ce urmează. Cine este Severin Stratu? Unul dintre milioanele de români care nu putea să mai suporte regimul de opresiune ceaușist. Nu i-a fost niciodată teamă de a se afla în fața celor mai puțini curajoși, asumându-și riscurile de a-i strânge în jurul său. La început a fost sigur că există urechi și ochi pretutindeni. Nu putea să aibă încredere decât în el. Ceea ce a făcut el nu stă la îndemâna dizidenților de profesie. A fost un anonim care și-a făcut cunoscută opoziția prin curajul de care a dat dovadă. As-tăzi își duce existența ca orice român încercat de greutățile vieții de tranziție și nu cere nimic mai mult decât ca fiecare român să o ducă mai bine. De profesie este electromecanic și a rămas același „muncitor cu mâinile” cum l-a prins revoluția, al cărei rol în Suceava a fost hotărâtor în a schimba sistemul. Curajul său este de admirat. Dar el este prea modest pentru a-și striga meritele și ne facem datoria de a-l arăta lumii așa cum este el.
 

– Care a fost motivul opoziției dv față de regimul de tristă amintire? – În primul rând ura nemărginită împotriva fostului dictator Nicolae Ceaușescu. Cunosc că opiniile sunt împărțite, dar personal consider că un astfel de conducător a făcut de rușine nația română și, fără exagerare, implicațiile atitudinii lui, modul cum a condus țara, nu numai că au avut un efect dezastruos a-tunci, dar, în mod sigur, ne marchează pe termen lung. Generații întregi au rămas marcate. Chiar generația mea consider că este infirmă din acest motiv. – După câte am aflat, ați făcut o dezidență „subterană” în județul Suceava, împrăș-tiind manifeste anticeaușiste chiar în ziua deschiderii Con-gresului al XIV-lea, de la mij-locul lunii noiembrie a anului 1989. Ați făcut-o conștient sau sub impulsul idealismului? – Da, este adevărat, stând lipit cu urechea ani de zile de postul de radio „Europa libe-ră” (printre purici și bruiaje), am înțeles mesajul lumii libere, unde democrația a fost și este un lucru firesc și de unde acei oameni ne priveau ca pe o națiune bolnavă, care se scufunda în întuneric, și la propriu, și la figurat. Ceea ce am făcut am făcut din proprie conștiință, ca pe un lucru firesc. Lumea în jur se mișca, popoare și nații ieșeau de sub talpa regimurilor dictatoriale comuniste. Astfel am luat ho-tărârea să tipăresc aceste ma-nifeste, să fac acest lucru soli-tar, deoarece regimul a instau-rat atâta teroare și teamă încât nu aveai încredere nici în pereți. Deci, am făcut singur acest lucru, asumându-mi riscurile inerente acelei peri-oade. Mărturisesc că mi-a fost teamă să nu fiu prins, pentru că voiam să duc acțiunea până la capăt. Nu intuiam la acea vreme că evenimentele vor lua o turnură atât de rapidă, care să ducă la căderea regimului Ceaușescu. – Ați aruncat manifestele sub acoperirea întunericului? – Da! Era o dimineață de noiembrie friguroasă, când la București urma să înceapă Congresul PCR, când mai- marii Partidului trâmbițau din timp: „Ceaușescu reales, la al XIV-lea Congres!”. Atunci, în noaptea aceea, am tipărit 1500 de fluturași pe care scria un lucru înspăimântător și înfri-coșător: „Jos Ceaușescu!”. La cinci dimineața le-am aruncat în parcul ARENI sub nasul Miliției și al Securității, care erau la doi pași, și în calea studenților, cărora voiam să le arăt că se poate. Bineînțeles că ele au fost văzute de primii trecători până ce organele de represiune, cu pielea de găină pe ei, le-au „aspirat”. Prin-zând curaj de la această acțiu-ne, în ziua de 12 decembrie, tot dimineața la ora cinci, pentru că drumul meu spre serviciu mi l-am făcut prin zonă intenționat, am „tipărit” o a doua „ediție” DE MANI-FESTE, de data aceasta cu tex-tul „Jos dictatura Ceaușes-cu!”, și le-am împrăștiat în acea zi de decembrie aproxi-mativ în aceeași zonă. Voiam cumva ca în felul acesta să sfidez regimul și autoritățile comuniste, care fuseseră puse pe jar de la prima acțiune. Din această a doua „producție”, în ziua de 22 decembrie, dimi-neața, am împrăștiat în zona centrală manifestele, ca în felul acesta să impulsionez oa-menii să luăm cu asalt clădi-rea județenei de partid. Măr-turisesc că în acest sediu al puterii am pătruns primul, prin intrarea B, iar tinerii care m-au urmat au pătruns fără teamă în biroul fostului prim- secretar, pe care l-am reținut și l-am pus la colț și la pro-priu, și la figurat. Apoi eveni-mentele și-au urmat cursul tumultuos al acelor ore, având ca autori oameni care pe drept cuvânt se pot numi revoluțio-nari, remarcați prin fapte deo-sebite, exact cum spune legea actuală, oameni care au acțio-nat la unison ca în multe locuri din țară, ocupând acest sediu al puterii, păzindu-l și apărându-l. Mai apoi au venit alți oameni, care au văzut re-voluția la televizor în izmene și papuci, și ne-au furat pe drept cuvânt revoluția. Este cert că au fost și atunci, și vor rămâne oportuniști. – Privind peste acele eve-nimente, cum vedeți situația existentă în România? – În primul rând vreau să vă spun, uitându-mă peste ace-le timpuri, că îmi pare rău că nu am fost mai curajos, poate mai incisiv, și chiar îmi pare rău că nu am fost mai mulți. Vedeți, peste evenimente se așterne uitarea, se decantează istoria, istorici (meseriași în domeniu) scriu cărți, mai ade-vărate, unele mai puțin ade-vărate, unele mai tăioase, altele mai dulci, cu persona-jele care oarecum au luat parte la evenimente. Unii primesc titluri și drepturi, iar alții sunt ignorați și chiar persiflați de putere. Cel puțin pe plan local un primar sau altul, un prefect sau altul întreabă: „Bă, un-de a fost revoluție la Sucea-va?!”. Dar vă spun cu certi-tudine că așa cum am acționat eu și mai apoi grupul de oa-meni pe care l-am mobilizat, parte din ei formează o Aso-ciație de revoluționari în Suceava (circa treizeci de per-soane), AU FOST acțiuni, eve-nimente și fapte care, conform, legilor actuale, ne pot da cu prisosință și binemeri-tat titlul de „EROI AI REVO-LUȚIEI REMARCAȚI PRIN FAPTE DEOSEBITE”. Au exis-tat situații de mare risc care, puse în contextul eveni-mentelor de atunci, pot fi per-cepute într-adevăr ca lucruri excepționale și, spre lauda lor, oamenii care le-au înfăp-tuit merită să fie luați în consi-derație. Interviu consemnat de MIHAI VICOL

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: