Clubul Copiilor din Câmpulung va fi evacuat la final de an școlar

Clubul Copiilor și Elevilor din Câmpulung Moldovenesc trebuie să părăsească, la finalul anului școlar, sediul ultracentral în care a funcționat timp de decenii și se va muta în internatul Colegiului Național „Dragoș Vodă”. Potrivit precizărilor directorului Ioan Catargiu, clădirea a fost retrocedată, în iarna trecută, foștilor proprietari, iar până să facă rost instituția de bani pentru a o cumpăra, proprietarii au vândut-o unei familii de oameni de afaceri din București.
 

Noii proprietari ai imobilului au înțeles că instituția nu poate fi pusă pe drumuri în mijlocul anului școlar, au pretins și vor primi o chirie lunară de 30 milioane lei pentru lunile din acest an în care Clubul Copiilor a funcționat în continuare în vila lor, dar aranjamentul nu poate continua, pentru că au alte planuri cu clădirea ce le aparține legal. În consecință, Clubul va fi evacuat la finalul anului școlar, iar singura soluție pentru a i se găsi un spațiu a fost un internat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI