Înălțarea Domnului

Au trecut 40 de zile de când am prăznuit Sfânta și Slăvita Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos. A fost o perioadă încărcată cu bucurii duhovnicești. În toată această perioadă, numită a Penticostarului, L-am însoțit pe Mân-tuitorul Hristos fie în ară-tările de după Înviere, fie am fost martori ai unor minuni înfăptuite de El, fie învățându-ne credința. Și toate n-au urmărit altceva decât să ne încredințeze că El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Înviat. Cât privește Sărbătoarea de astăzi, cea a Înălțării Lui la cer, putem spune că aceasta încheie activitatea de pe pă-mânt a Domnului. Desigur, am fi dorit ca Înălțarea să fie relatată mai pe larg de către Sfinții Evangheliști, însă, spre regretul nostru, în paginile Evangheliilor, aceasta este prezentată lacunar, doar de către doi dintre aceștia.

 

Spre exemplu, Sf. Ev. Marcu o prezintă în ultimul capitol al Evangheliei sale, într-un sin-gur verset, dar de o mare pro-funzime teologică. El spune: „Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19). În celălalt caz, al Sf. Ev. Luca, acesta face o relatare mai detaliată și anume în două locuri, în cele două cărți scripturistice pe care le-a și scris: Evanghelia a treia și, respectiv, în Faptele Apos-tolilor. Astfel, în ultimul capitol al Evangheliei menționate sunt prezentate și ultimele învățături ale Domnului, in-clusiv făgăduințele trimiterii Sfântului Duh. În plus, aflăm că locul Înălțării a fost Mun-tele Măslinilor, aproape de Ierusalim, dar astăzi inclus în acest oraș. De asemenea, potrivit Tradiției, acolo se află chiar piatra de pe care Dom-nul S-a înălțat la cer (Luca 24, 50-52). În cealaltă carte de care am pomenit, cea nu-mită Faptele Apostolilor, E-vanghelistul Luca aduce câte-va completări, printre care cea conform căreia Înălțarea a avut loc la 40 de zile după Învierea din morți (F. A. 1, 3). Totodată, nu lipsită de importanță este prezența celor doi bărbați îmbrăcați în haine albe, adică 2 îngeri, care s-au apropiat de Apostoli și le-au spus: „Acest Iisus, Care S-a Înălțat de la noi la cer, așa va și veni, cum L-ați văzut voi mergând la cer” (F. A. 1, 11). Am insistat asupra acestor date pentru a reliefa că Înăl-țarea a fost un fapt istoric, ca toți să fie convinși că reali-tatea evenimentului sărbăto-rit astăzi a avut drept martori pe toți cei 11 Apostoli. Prin Înălțarea Sa la cer, Mântuitorul S-a reașezat în slava Sa cea Dumnezeiască, la dreapta lui Dumnezeu și Tatăl, cum El însuși a prezis (Luca 22, 69; Ioan 7, 33; Mar-cu 16, 19; Efeseni 1, 20; 1 Pe-tru 3, 22 etc.). Iar în Sim-bolul de credință, la art. 6, Sfinții Părinți au precizat a-ceastă învățătură de credință, anume că Iisus „S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”. În fapt, Fiul Își reia acum locul de cinste pe care L-a avut din totdeauna, din veșnicie, în sânul Preasfintei Treimi. Fiul se reîntoarce la tatăl, ca Dumnezeu dar și ca om, după ce și-a îndeplinit misiunea ce I-a fost dată pe pământ, aceea de a ne elibera de moarte și de păcat și de a ne împăca cu Dumnezeu. Putem constata, de ase-menea, că minunea Înălțării Domnului la cer are un final impresionant, dar și instructiv pentru noi cei de azi. În acest sens, autorul sfânt zice: „Iar ei (Apostolii), închinându-I-se, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și în toată vremea erau în templu, lău-dând și binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 24, 52-53). Și noi deci să fim la fel, să venim mereu în biserică „cu bucurie mare”, ca acolo să I ne închinăm, să-L cinstim și să-L rugăm să ne dăruiască toate cele bune și de folos vieții noastre sufletești și trupești. Și să nu-I uităm niciodată cu-vintele de încurajare pe care le-a adresat Apostolilor și, prin ei, și nouă tuturor: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Iar noi să zicem „Amin!”. Preot DUMITRU AIRINEI, Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Suceava