Peste câți ani?…

Problema retrocedării bunurilor Fundației Gojdu – a căror valoare este estimată, spune deputatul de Suceava Eugen Bejinariu, la 12 milioane de dolari, valoarea imobiliară, și peste 800 milioane de dolari, cuantumul depozitelor bancare – a provocat ample dezbateri și luări de poziții, chiar atacuri dure la adresa actualei puteri, după ce „guvernul român a acceptat ca această moștenire să revină Ungariei”, cum spune același parlamentar, într-o interpelare adresată Ministerului Afacerilor Ex-terne, respectiv dlui ministru Mihai Răzvan Ungureanu. Considerând „cedarea ilegală și imorală”, deputatul Eugen Bejinariu a solicitat ministrului de externe să precizeze, pentru oamenii de cultură și populația din județul Suceava, care este stadiul cedării moștenirii Fundației Gojdu către Budapesta și în ce constă legalitatea și moralitatea acestei cedări?

 

Din amplul răspuns oferit de ministrul de externe am reținut că dialogul politico-diplomatic româno-ungar din perioada 1998-2002 în vederea clarificării statului juridic al bunurilor Fundației Gojdu – în special al imobi-lelor cunoscute sub numele de Curțile Gojdu din Budapesta – a relevat divergențele dintre cele două părți cu privire la interpretarea Acordului din 1937 privind soluționarea definitivă a problemei bunurilor Fundației Gojdu, respectiv a Convenției din 1953, prin care părțile au re-nunțat, în situații expres prevăzute, la pretenții reci-proce. Textele asupra cărora persistă diferențe de inter-pretare au următorul conținut: „Ungaria va preda României, în cele 30 de zile care vor urma intrării în vigoare a acordului de față, întregul patrimoniu al Fundației Gojdu, care se găsește pe teritoriul Ungariei, cu toate drepturile și obliga-țiunile aferente, și aceasta pentru ca zisul patrimoniu să fie pus la dispoziția organului reprezentând Fundațiunea, în acord cu scopul urmărit prin actul de fundație” (art. 1 al Acordului din 1937); „Păr-țile declară stinse în mod reciproc acele drepturi, creanțe și pretențiuni, care există față de partea cealaltă pe baza convențiilor sau înțelegerilor încheiate înaintea eliberării celor două țări de către Armata sovietică” (art. 1 al Convenției din 1953). Partea ungară considera că, prin Convenția din 1953, par-tea română a renunțat la pre-tențiile sale asupra imobilelor Gojdu. În schimb, partea ro-mână a interpretat textul Con-venției din 1953 în sensul că statul român nu putea renunța la acele drepturi sau pretenții care nu îi aparțineau, întrucât nu avea calitatea de proprietar, considerând că o interpretare contrară nu respectă prin-cipiul de drept nemo dat quod non habet (nimeni nu poate da ceea ce nu îi apar-ține). Ministrul Mihai Răzvan Ungureanu precizează că acordul privind înființarea Fundației Pulbice Româno-Ungare „Gojdu” nu invocă testamentul lui Emanuil Gojdu și nu conține nici o prevedere care să facă referire la faptul că se cedează bunuri mobile sau imobile de către statul român. (…) Fundația nou creată nu înlocuiește Fundația Gojdu de la Sibiu și nu îi prejudiciază interesele. Prin acord, statul român nu a cedat nimic. Prin înființarea Fundației Publice Româno-Ungare „Gojdu”, guvernul român dorește în principal evitarea riscului ca imobilele Gojdu (care au trecut în proprietatea unei firme private) să fie transformate integral în complex comercial. Un alt element care pledează în favoarea acestei soluții – susține ministrul de externe – provine din faptul că, potrivit legii ungare din 1991 – singurul act normativ care permite retrocedarea imobilelor naționalizate și al cărui domeniu de aplicare este limitat exclusiv la imobilele lăcașelor de cult -, numai cultele religioase, nu și statele, puteau depune cerere de retrocedare sau cerere de despăgubire, în ter-menul de prescripție cerut de partea ungară, respectiv anul 1998. Deși nu o spune explicit, ministrul de externe se arată sceptic în privința șanselor câștigării unui proces, în Ungaria, de către Fundația Gojdu de la Sibiu, proces care va dura ani de zile (…,) având în vedere cadrul juridic existent în Ungaria. De aceea, statul român achiziționează, în Curțile Gojdu din Budapesta, împreună cu statul ungar, pe bază de contribuții paritare, numai spațiul strict necesar pentru crearea muzeului, bibliotecii și a Institutului Parteneriatului Strategic Româno-Ungar și plătește pentru renovarea acestui spațiu. Este vorba de o parte a unuia dintre cele șapte corpuri-bloc de clădiri din Curțile Gojdu. Acestea sunt renovate pe cheltuiala celor două guverne. Așadar, concluzionează dl Mihai Răzvan Ungureanu, până ce o fundație privată va câștiga în instanță aceste clădiri, este important ca amintirea lui Gojdu să se păstreze în aceste Curți, și aceasta s-a convenit după îndelungi negocieri cu statul ungar.