PSD Suceava 2020

30 pentru 16 posturi de finanțiști

Potrivit declarațiilor șefului DGFP Suceava, Petrică Ropotă, pe data de 14 martie va avea loc concursul pentru ocuparea a 16 posturi vacante la nivel de județ în sistemul finanțelor publice. La concurs s-au înscris 30 de participanți, dintre care doi aspiranți la fotoliului de șef al Administrației Fiscale din Gura Humorului, 2 concurenți pentru ocuparea postului de șef al Serviciului contabilitate al DGFP Suceava, iar alți 26 se vor lupta pentru obținerea posturilor de inspectori și consilieri ai instituției menționate.
 

Amintim că, în prezent, funcția de șef al Serviciului contabilitate este deținută, în regim interimar, încă de la începutul anului, de dl Eugen Urse, funcționar în cadrul Serviciului de audit. De remarcat că, încă de anul trecut, conducerea DGFP a decis să “facă curățenie” printre funcționarii care nu întrunesc condițiile necesare desfășurării activității în cadrul instituției, în ultimele șase luni fiind schimbați din funcții 29 de inspectori și consilieri, pe motivul nerealizării sarcinilor de serviciu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: