Recitalul se va deschide cu versuri de Federico Garcia Lorca, în interpretarea unor elevi de la Liceul de Artă “Ciprian Porumbescu”. Protagonistul manifestării ne-a precizat că la “flauto traverso” va cânta prof. Elena Istrate, iar la pian – prof. Ionuț Ciubotaru, de la același liceu. Organizatorii dăruiesc acest spectacol (cu intrare liberă), în chip de mărțișor, tuturor femeilor.
Instituția Prefectului județului Suceava organizează miercuri, 1 martie, de la ora 16, la sediu, recitalul extraordinar intitulat “Passion”, al baritonului Andras Chiriliuc. El va interpreta, după cum ne-a informat, pagini din creația școlii spaniole de canto: lieduri, canciones, zarzuelas, bolerouri si tangouri semnate de Fernando Obradors, Jose Padilla, Manuel de Falla, Carlos Jobim, Esparza Oreo, Genaro Monreal, Carlos Gardel.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii