Ce curaj!

Un distins profesor de matematică sucevean, care a renunțat la catedră intrând, ca profesionist, în lumea calculatoarelor, devenise jucător la bursă. E drept, a pierdut mulți bani, dar a și câștigat zeci de milioane de lei. Într-o dimineață din aprilie 2004, omul a rămas încremenit. Apăruse în rețea informația că se vând acțiuni Rompetrol la un preț de nimic: 116 lei acțiunea, cu mult sub prețul pieței, care era de până la 1500 de lei acțiunea. Chilipir curat. Omul a dat șfară în țară, s-a împrumutat de la prieteni, și-a ușurat cardul și a vrut și el, amărăștean din Bucovina, să… dea lovitura. N-a reușit însă, pentru că în ziua aceea nu a mai putut intra pe bursă. A luat legătura cu prieteni de la Cluj, Iași și din alte zone ale țării și a aflat că situația era aceeași. Nimeni nu a avut acces la cumpărarea acestora (chiar dacă s-au vândut aproape 2 milioane de acțiuni), ceea ce pentru cumpărători a însemnat îmbogățirea cu miliarde de lei în câteva ore.
 

Mircea Sfichi

Dinu Patriciu este învinuit de zeci de infracțiuni ce „valorează” sute de milioane de dolari (?!), printre care și manipularea pieței de capital. Și nu-l leagă nimeni, iar un… pârlit de ziarist a fost, recent, arestat, pentru o nimica toată, iar altul percheziționat pe timp de noapte, fiind tratați ca niște borfași de drumul mare. Presa centrală de sâmbătă spune că acțiunile la care ne-am referit mai sus au fost cumpărate, în ziua aceea de aprilie 2004, de „persoane cu nume sonore precum Călin Popescu Tăriceanu, Camelia Voiculescu, Verestoy Attila, Sorin Roșca Stănescu.” Și dom’ profesor voia să câștige, cinstit, câteva miliarde. Ce curaj la el!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI