De ce să renunțăm la sintagma de stat național?

În ultima perioadă, devine tot mai evidentă insistența liderilor UDMR de a se renunța la Art. I din Constituția României, care precizează: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”. Constituția României din 1923 cuprindea această prevedere. Chestiunea aceasta a fost ridicată recent și la Consiliul Europei. După părerea mea, de simplu cetățean, neîncadrat în nicio formațiune politică, a renunța la această sintagmă înseamnă a renunța la existența noastră de români, de națiune română care are ca suport temeinic statul național român unitar. Personal văd în Art. I întruchipată lupta seculară, eroică a poporului român, care a avut ca țel suprem făurirea statului național unitar român.

 

Această prețioasă moștenire nu se poate împărți cu nimeni. Aceasta a fost voința de veacuri a românilor, pentru care s-au jertfit fiii atâtor generații, condiție pentru existența națiunii noastre. Vehicularea concepției de a se renunța la ideea de stat național, unitar și independent nu este altceva decât o înscenare de diversiune „ordonată” de cercurile revizioniste. Dar să vedem ce spuneau cu privire la această problemă mari cărturari ai neamului nostru care au contribuit la făurirea statului național român modern. Nicolae Iorga atrăgea atenția că oricine atacă statul național, cu voie sau fără voie, atacă națiunea română în elementele ei fundamentale, deschide poarta către revendicări teritoriale, dă lovituri la însăși rădăcina arborelui național. În același timp, sublinia că teorii constituționale poate face oricine, iar partidele să lupte între ele au voie, cu o condiție: „să respecte sufletul național și solidaritatea lui și niciodată în luptă să nu introducă elemente de acelea care ating acest perfect și frumos cristal care este statul național unitar, pe care dacă-l ciocănești într-un punct se dărâmă totul”. Istoricul Ion Nistor spunea că trebuie să apărăm cu îndârjire ce ne-au lăsat străbunii noștri: „Am fi niște netrebnici dacă, de dragul unor interese trecătoare, am renunța la ideea aceasta (de stat național) sau dacă am încerca să facem tranzacțiuni în paguba ei și a drepturilor noastre imprescriptibile”. Noi, românii, ne-am dezvoltat cu acest pronunțat caracter de stat național. Prin el ocrotim și facem să trăiască intens națiunea română și minoritățile etnice conlocuitoare. De aceea, așa cum a arătat istoria, statele constituite pe baze naționale reprezintă un element de progres, de pace și promovare a domniei dreptului în relațiile internaționale. Am ridicat această chestiune, reflectând la ceea ce spunea acad. David Prodan, în 1991: „Să avem grijă să nu devenim, prin politica pe care o ducem, cea mai mare minoritate națională din propria noastră țară” (Academica nr. 8/1991, p. 4). Dr. PETRU RUSȘINDILAR