Salvat de la uitare

Cu sprijinul nemijlocit, inclusiv financiar, al Fundației Culturale „Leca Morariu” din Suceava, al cărei fondator și președinte este distinsa Doamnă Maria Olar, în vara acestui an a ieșit de sub tipar lucrarea Victor Morariu (1881 – 1946) semnată de cunoscutul (și acum regretatul) om de cultură bucovinean, Mircea Grigoroviță. Și pentru ca acest vechi vis al autorului să poată deveni realitate, a fost nevoie de încă un om dispus la un efort deloc de neglijat, asumat însă dintr-o sinceră atitudine de prețuire față de ceea ce au înfăptuit Morărenii (între care Victor ocupă un loc distinct) pentru Bucovina. Este vorba despre istoricul literar sucevean Nicolae Cârlan. Adevărul e că, dacă norocul nu ar fi făcut ca bunele intenții ale aces-tor doi intelectuali să se unească, lucrarea putea rămâne „înmormântată” definitiv. Și ar fi fost mare păcat.

 

Dar cine a fost Victor Morariu? Acum, după aproape 60 de ani de la moartea lui, puțini mai sunt cei ce știu, deoarece scrierile i-au rămas risipite prin diferite publicații tot mai greu accesibile și deci cvasinecunoscute publicului larg, iar timpul așter-ne tot mai mult vălul uitării peste ele. La o cât de sumară privire asupra vieții și activității lui, se observă însă că Victor Morariu, fost profesor la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava și apoi la Universitatea din Cernăuți, face parte din generația de intelectuali-militanți bucovineni de la începutul sec. al XX-lea. În condiții politice și social-istorice dintre cele mai potrivnice, ei au avut un rol fundamental în afirmarea culturii române din această provincie și în dezvoltarea conștiinței naționale a românilor de aici, aducându-și astfel partea de contribuție la împlinirea visului de unitate națională. După cum spune autorul însuși, „Victor Morariu nu a fost tipul savantului unilateral, preocupat numai de specialitatea sa, ci o personalitate cu interese multilaterale, care a fost dominată de o dragoste fierbinte pentru ținuturile natale…” (pag. 158). Mircea Grigoroviță a trudit din greu la această carte. „A fost nevoie de o muncă migăloasă, de bibliotecă, pentru a putea depista în atâtea periodice infor-mații despre viața, gândirea și opera lui Victor Morariu…” (pag. 9). Și-a asumat însă a-ceastă răspundere și acest efort dintr-un irezistibil impuls interior în semn de recunoștință față de fostul lui profesor de germa-nă. Încă de pe vremea studen-ției, nutrea un sentiment de admirație pentru erudiția sa și pentru risipa de neodihnă. Diversitatea preocupărilor lui Victor Morariu este ilustrată cum nu se poate mai bine de cuprinsul cărții. În afara unui capitol rezervat biografiei, cele-lalte prezintă principalele com-ponente ale activității sale po-livalente desfășurate timp de patru decenii utilizând cu price-pere arma scrisului: Germanis-tică pură, Interferențe româno-germane, Literatură română, istoria românilor, Bucovinen-sia, Necrologuri, comemorări, amintiri, Cronicarul cultural al Sucevei, Conferențiarul, Teo-rie literară și logică, Muzică, arte plastice, Traduceri, Varia, Prefețe, folclor, editor, scrisori publicate, colaborări, Conclu-zii. În cadrul fiecărui capitol, autorul așază scrierile în ordine cronologică, precizează publi-cația în care au apărut și le în-soțește de scurte comentarii. Un cuprins atât de bogat nu poate fi tratat, nici măcar sumar, într-o recenzie. De aceea ne vom referi foarte succint doar la două dintre preocupările cu pondere mai mare în activitatea sa, lăsând cititorului plăcerea de a descoperi cu adevărat conți-nutul cărții. Una se referă la li-teratură. Pe de o parte, Victor Morariu s-a dovedit a fi un foarte bun cunoscător al literaturii germane. Dovadă este numărul mare de studii publicate, dintre care amintim câteva: Novalis – teoretician al romantismului, Din filozofia lui Schiller, Ironia în romantismul german, Goe-the și romantismul, Christoph Martin Wieland. Cu prilejul bicentenarului nașterii sale. În paralel, atenția lui s-a îndreptat și asupra literaturii române cu referire specială la scriitori pre-cum Vasile Alecsandri, Octavian Goga, Barbu Delavrancea, Liviu Rebreanu, Elena Văcărescu, Mi-hai Eminescu etc. și la cei buco-vineni (C. Berariu, Radu Sbiera, G. Rotică, Vasile Bumbac, frații Alexandru și George Hurmu-zachi, Ion Grămadă, Gh. Bog-dan-Duică și alții), realizând studii valabile și astăzi tocmai pentru că sunt făcute cu profe-sionalism. Cea de a doua e prezentată în capitolul Cronicarul cultural al Sucevei. A scris într-adevăr numeroase cronici, reportaje, dări de seamă care se constituie într-o veritabilă istorie culturală a Sucevei din perioada interbe-lică. Practic, nu a existat eveni-ment (aniversare, comemorare, spectacol, serbare, turneu etc.) care să nu fie reflectat în presa vremii sub semnătura lui Victor Morariu: „Serbarea oficială a Unirii la Suceava”, „Serbarea deschiderii Liceului «Ștefan cel Mare» din Suceava”, „Aduna-rea generală a Reuniunii de Cântare «Ciprian Porumbescu» din Suceava”, „Un bal la Curtea Domnească din Suceava”, „Viața teatrală la Suceava”, „Epocă de strălucire culturală a Sucevei”, „Sărbătorirea lui Al. I. Brătescu-Voinești la Su-ceava”, „Inaugurarea Muzeu-lui din Suceava”, „În preajma jubileului de 75 de ani ai Liceu-lui «Ștefan cel Mare» din Sucea-va” și încă foarte multe altele. De un interes aparte sunt și astăzi două dintre lucrările sale mai ample pe această temă: Călăuza istorică a orașului Su-ceava (1921), un veritabil ghid istoric și turistic al fostei capitale a Moldovei, și Reuniunea Mu-zical-Dramatică „Ciprian Po-rumbescu” din Suceava. In-troducere la Istoricul Reuni-unii Muzical-Dramatice „Ci-prian Porumbescu” (1903-1938), reluată în anul următor sub titlul Istoricul Reuniunii Muzicale-Dramatice „Ciprian Porumbescu” din Suceava (1903-1938) cu o introducere despre mișcarea muzicală și teatrală din Suceava până la 1903, aceasta din urmă împre-ună cu profesorul Ștefan Pave-lescu. Această laborioasă activitate a fost brutal întreruptă de dra-maticele evenimente abătute în două rânduri asupra nordului Bucovinei în timpul celui de-al II-lea război. Ca atâția alți inte-lectuali români, și Victor Mora-riu a părăsit nu numai Cernăuțiul, ci și preocupările sale pe tărâm cultural, chiar dacă mai pot fi consemnate câteva răzlețe realizări din perioada refugiului la Caransebeș. Prin lucrarea Victor Morariu (1881-1946), Mircea Grigoroviță oferă o imagine coerentă și cuprinzătoare a unei personalități de primă mărime din viața culturală a Bucovinei. Alături de demersurile anterioare (consis-tentul studiu introductiv semnat de Mihai Iacobescu la volumul Cursul vieții mele. Memorii de Constantin Morariu, Leca Morariu. Studiu monografic de Liviu Papuc și articolele dedicate lui Silvestru Morariu-Andrievici), el contribuie astfel la reliefarea aportului Morărenilor la propășirea prin cultură a neamului nostru. Prof. Gh. GIURCĂ