Sfârșit de an liniștit pe Rarău

Sfârșitul de an a fost unul liniștit și fără incidente pe masivul Rarău. Potrivit afirmațiilor șefului Serviciului Public Salvamont al județului Suceava, Voicu Raia, peste 200 de turiști au preferat să petreacă Revelionul pe munte, iar un sfert dintre ei se mai aflau încă la înălțime și pe 3 ianuarie 2006. Nici de această dată turiștii nu au renunțat la obiceiurile proaste ca urcatul pe munte în stare de ebrietate sau cu echipament necorespunzător, dar nu au mai fost accidente.
 

Coordonatorul salvamontiștilor câmpulungeni ne-a mai precizat că și în prezent există porțiuni de gheață pe traseele montane, iar abordarea acestora trebuie făcută cu prudență. Sunt nerecomandate traseele Moara Dracului-Rarău, Rarău Giumalău și Rarău Valea Putnei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI