Înscrierea în registrul fermelor se face pe baza unei cereri scrise, completate de fiecare fermier în parte. Pen-tru acest lucru, agricultorii vor fi ajutați de specialiștii de la instituțiile amintite mai sus; ele vor fi gestionate numai de Agenția de Plăți și Inter-venții pentru Agricultură în format electronic. În prima etapă, fiecare fermier înscris va fi informat cu privire la numărul de identificare al fermei. În a doua etapă se vor identifica parcelele pe baza fotografiilor aeriene. Aceste date trebuie reținute, deoa-rece sunt necesare la întocmirea cererii pentru sprijin financiar. În registrul fermelor se înscriu exploatațiile care dețin și utilizează suprafețe agricole de minimum un hectar. Suprafața agricolă de un hectar trebuie să fie formată din maximum trei parcele, cu dimensiunea minimă a parcelei de 0,30 ha. Se înscriu și suprafețele agricole exploatate, chiar dacă nu sunt în proprietate. Dacă un fermier deține suprafețe de teren agricol în mai multe localități, acestea se vor înregistra în localitatea de domiciliu. Datele ce vor fi completate în cerere nu se justifică prin documente, ci se declară pe propria răspundere. De asemenea, datele înscrise în cerere sunt confidențiale. În fiecare comună sunt repartizați specialiști care vin în sprijinul fermierilor pentru a se înregistra. Această acțiune trebuie încheiată până la sfârșitul lunii martie anul viitor. Este în interesul fermierilor să coopereze cu specialiștii agricoli la realizarea acestui sistem integrat de administrare și control pentru a beneficia de subvenții europene. Atenție. Cei ce nu se înscriu în registrul fermelor nu vor primi subvenții. Registrul agricol din cadrul Primăriilor nu va mai fi de actualitate. Nu e de glumit. Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Suceava Compartimentul extensie, consultanță și promovare forme asociative
Registrul fermelor
Având în vedere necesitatea transpunerii Reglementărilor Consiliului Uniunii Europene privind obligativitatea înființării de către fiecare stat membru al UE a unui Sistem Integrat de Administrare și Control (IACS), s-a aprobat realizarea Registrului fermelor, element component al acestui sistem. De ce este necesară înscrierea suprafețelor de terenuri agricole în registrul fermelor? În viitor, fermierii români vor beneficia de sprijin financiar național, dar și comunitar, chiar de la data integrării României în UE. Pentru a primi sprijin financiar, fermierii trebuie să înde-plinească trei condiții: să fie înscriși în registrul fermelor, exploatația agricolă să fie de cel puțin un hectar și să respecte tehnologiile de cultură. Nu vor beneficia de subvenții și nu vor putea accede la programele Uniunii Europene producătorii agricoli care nu sunt înscriși în registrul fermelor. În acest sens, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin structurile sale județene (Direcția Agricolă și de Dezvoltare Rurală, Oficiul de Consultanță Agricolă, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală) întreprinde o campanie susținută de informare și de înscriere în registrul fermelor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii