Să fim milostivi!

Noi, creștinii, avem un cult pentru Biserică. Și unde vom putea găsi liniștea sufletului nostru? Această întrebare ne-o punem toți și la ea vine să ne răspundă Sfânta Biserică. Desigur, liniștea aici, în biserică, ne-o găsim pentru că putem comunica cu Dumnezeu și suntem mult mai aproape de El. În Casa Lui, prin rugăciune, putem fi mai aproape de Dumnezeu și este încântare pentru duhul nostru de a ne ruga Lui pentru mântuirea sufletelor noastre. Dumnezeu ne cheamă la El pe cei aleși să-i vizităm Casa (biserica ) mereu. Existența! Ce taină minunată! Cum este cu putință? “Minunat este Dumnezeu și minunată este zidirea Sa”.
 

Noi trebuie să-i mulțumim Domnului pentru iubirea Sa prin rugăciune, bunătate, milostenie…, că atunci și Dumnezeu va fi milostiv cu noi. Vă îndemn, stimați creștini, la milostenie pentru Casa lui Dumnezeu, pentru a primi binecuvântare. Cât de fericit te simți atunci când îl descoperi pe Dumnezeu! Tainică este înțelepciunea dată nouă în descoperirea dumnezeiască. Și noi îl pu-tem descoperi pe Dumnezeu, atât prin rugăciune, cât și prin faptele noastre, care trebuie să primeze, căci Dumnezeu prin Iisus Hristos ne-a oferit un model de viață, de conduită, de simțire, de sacrificiu până la jertfă. Îndemnul meu este să jertfim o mică bucățică din avutul nostru pentru jertfa supremă și Dumnezeu ne va binecuvânta mai mult cu tot ceea ce ne dorim: iubire, sănătate, pace, liniște sufletească, purtându-ne grija mereu. Doamne ajută! (Prof. ILEANA GHERMAN)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI