Sediul Protoieriei Suceava, devastat de incendiu

“I-am simțit pe oamenii de suflet aproape”

Protopopiatul Suceava nu a avut un sediu administrativ propriu. Și-a desfășurat activitatea la Mănăstirea “Sf. Ioan”. “Regretatul Mitropolit și apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române Iustin Moisescu, pentru a îndepărta orice încercare ca în chiliile Mănăstirii “Sf. Ioan” să vină persoane străine, a dispus ca activitatea de cancelarie să se desfășoare acolo, în timp, amenajându-se sala de ședințe și birourile necesare pentru această activitate” – ne spunea P.C. părinte protoiereu VASILE IRIMIA. La câțiva ani după Revoluție, când, în vara anului 1995, preotul Vasile Irimia a preluat conducerea Protopopiatului, a și început să facă demersurile necesare pentru intrarea în proprietate a unei suprafețe de teren pe care să se construiască un sediu de protoierie.
 

Astfel că în toamna anului 1996, s-a pus piatra de temelie a acestui sediu, în care este inclus și un paraclis de incintă, cu hramul “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, și câteva camere pentru pelerini. După trei ani, în noiembrie 1999, s-a reușit terminarea birourilor și a sălii de ședințe și a început activitatea de cancelarie în noul sediu. Dar s-a lucrat mai departe la paraclis, la pregătirea pentru pictură și, în vara-toamna acestui an, bolțile paraclisului au fost pictate, urmând ca pictura să fie continuată în tehnica fresco, lucrare care a fost aprobată pe seama cunoscutului și mult prețuitului pictor-profesor Ion Grigore. Tot în vara acestui an a fost introdusă încălzirea centrală în paraclis și la camerele pelerinilor. “Pentru anul 2006, ne-am propus să finalizăm aceste lucrări, inclusiv pictura în paraclis, cu alte cuvinte, să inaugurăm propriu-zis sediul administrativ al Protopopiatului și să sfințim paraclisul “Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Dar, în noaptea de 14 spre 15 octombrie, a venit nenorocirea. În urma unui scurt-circuit, s-a produs acel incendiu devastator, care a mistuit întreg etajul, care era din lemn (parterul este din zid), și acoperișul; inclusiv bolțile pictate ale paraclisului au cedat în urma apei folosite de pompieri pentru stingerea incendiului. Voiam să precizăm că a mai apărut și ideea că n-am fi avut autorizație de construire. Noi avem autorizația nr. 396 din 28 noiembrie 1996, pe care am prelungit-o, în anul 2001, cu autorizația nr. 294 din 14 mai 2001, așa încât am fost mereu în legalitate, cu dorința de a respecta legea, inclusiv protecția monumentului. Ne-am străduit ca, în fața sediului administrativ, să amenajăm un rondou, în mijlocul căruia am înălțat o cruce în memoria tuturor eroilor și ostașilor și luptătorilor români din toate timpurile și din toate locurile. Speram ca, în toamna anului următor, să trăim o mare bucurie, dar iată că a venit această grea încercare, și trebuie să ne concentrăm toate eforturile, împreună cu părinții de la parohiile noastre și cu oamenii de suflet care vor înțelege necazul prin care trecem. Pentru că paguba se estimează la peste 4 miliarde lei, având în vedere refacerea a tot ceea ce a fost, inclusiv a paraclisului și a picturii” – ne spunea, cu durere în suflet, P.C. părinte protoiereu Vasile Irimia. Se va apela deci la parohiile din protoierie, dar “și la oamenii de suflet din municipiul Suceava, pe care i-am simțit aproape. De aceea, la un moment dat, am spus că nu va veni sfârșitul lumii, pentru că, în aceste momente de grea încercare, am avut ajutorul multora dintre oamenii de suflet din Suceava, care ne-au încurajat și ne-au sprijinit material și cu utilajele necesare ca să evacuăm tot ceea ce s-a distrus acolo, să ,facem curățenie și să putem începe cât mai curând reconstrucția. În prezent, activitatea de cancelarie se desfășoară în birouri improvizate situate la parterul Corpului social, aceasta până când vom reuși să reconstruim tot ce s-a distrus în urma incendiului. Mulțumim din suflet tuturor celor care, și până în momentul de față, ne-au ajutat. La vremea potrivită, vom da și numele, atât al persoanelor juridice, cât și al celor fizice, care ne-au ajutat. Contul nostru de virament și pentru operațiuni bancare este deschis sub nr. RO68RNCB4300000002080001, la Banca Comercială Suceava, iar codul fiscal este 4244784 – a precizat părintele protoiereu Vasile Irimia pentru toți aceia care vor avea bunăvoința să ajute la reconstrucția sediului Protopopiatului și a paraclisului, pe care-i asigură de toată prețuirea și recunoștința sa.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI