Cu mesaj cultural

Trei sucevence în Piemont

O delegație culturală din România a efectuat, în perioada 20-26 octombrie a.c., o vizită în Italia, la Chivasso și Torino (Piemont). Din ea au făcut parte dna prof. Ioana Grosaru (vicepreședinte al RO.AS.IT), prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu (prorector al Universității “Ștefan cel Mare” Suceava), poeta Carmen Veronica Steiciuc și conf. univ. dr. Otilia Borcia (Universitatea “Dimitrie Cantemir” București). Schimbul cultural a fost inițiat de RO.AS.IT și realizat sub patronajul Departamentului pentru minorități al Guvernului României.
 

Într-o conferință de presă, ieri, sucevencele au prezentat rezultatele deplasării lor în Italia. După cum am aflat, delegația română a fost primită de autoritățile locale, a participat la Simpozionul “Umanismul latin în identitatea culturală română”, la o seară de poezie și muzică, s-a întâlnit cu membrii Asociației Poesia Attiva, Unicorno (Torino), care, în iulie, s-au aflat la Suceava (cu prilejul unor manifestări din cadrul Școlii de vară de la Universitatea “Ștefan cel Mare”), a fost primită, pentru o seară de muzică și poezie, la Casa Românească din Torino, manifestare realizată de Poesia Attiva și Asociația Culturală Italo-Română “Frăția”, a fost invitată, de asemenea, la decernarea Premiului “Pertinace”, la Torino. Poetele Carmen Veronica Steiciuc și Otilia Dor (Otilia Borcia) au fost primite în Ordinul Poeților Mantelați. Româncele s-au întâlnit și cu alți reprezentanți ai culturii locale, au vizitat obiective istorice și de artă din Piemont. La Chivasso, delegația română (majoritar suceveană) a fost primită de primarul Andrea Fluttero, iar la Consiliul Regional al Piemontului, de consilieri locali. La Chivasso, am aflat, s-a discutat, printre altele, despre posibilitatea înfrățirii municipiului Suceava cu orașul italian. În vară, ideea a prins a germina la Primăria Suceava, când delegația italiană a fost primită de pri-marul Ion Lungu și de vice-primarul Angela Zarojanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI