Ultima ediție națională

Vine internaționala!

4 bucovineni laureați în gala galelor “Toamnei la Voroneț” După 4 zile pline – proiecții, comentarii și premii, discuții și concluzii, pentru acum și pentru viitor, luminile celei de-a 25-a ediții a Festivalului național de film și diaporamă “Toamnă la Voroneț” de la Gura Humorului (organizat de Consiliul Județean Suceava, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, Primăria Gura Humorului, în parteneriat cu Tipografia Terra Design și Hotelul Best Western Bucovina din Gura Humorului) s-au stins.
 

Nu și ecourile. Ecouri care au reverberat în țară începând de ieri, odată ce laureații acestei ediții – la care s-au proiectat toate lucrările premiate de la începuturile festivalului și până în 2004 – au revenit la casele lor și în grupurile de profesioniști ai ecranului din care fac parte. Așadar, duminică, într-o zi de blândă toamnă, prevestitoare de spor (cel puțin artistic, estetic) pentru artele ecranului de la noi, la Gura Humorului, juriul – Geo Saizescu (președinte), Ștefan Mărăscu, Radu Aneste Petrescu, Călin Căliman – a decis laureații. Laureați repre-zentați, după cum ne specifica directorul festivalului, George Checheriță, de lucrări “care au rezistat în timp, prin valoare, prin mesaj”. Diaporamă: “Portret de planetă”, autori – Emil și Marcela Butnaru, Gura Humorului; “Dincolo de neguri” – Cristian Țecu, Timișoara; “Ieșirea din noapte” – Marcel și Carmen Baciu, Sibiu; “Cunoaște-te pe tine însuți!” – Savel și Paul Cheptea, Cluj-Napoca. Film (scurtmetraj): “Ana” – Adriana și Si-mion Oțoiu, Baia Mare; “Moara cu ciutură din Banat” – Constantin Mărăscu, Timișoara; “Paș-tele animalelor” – Felicia Săteanu, Baia Mare; “Trista poveste a unui succes” – Diana Deleanu, Eusebiu Vețeleanu, Tudorel Brucăr, Râmnicu Vâlcea (TV Etalon); “La Paris” – Norbert Taugner, Timișoara. CD multimedia: “Ion Irimescu” – Ionuț Șandru și Mihai Vițega, Suceava. Fiecare premiu a fost în valoare de 5 milioane lei (vechi), fondul de premiere fiind de 50 milioane lei. “Am făcut ceea ce ne-am propus – ne-a de-clarat, ieri, directorul festivalului, George Che-cheriță. Festivalul a fost un real succes! Am reușit să adunăm la Gura Humorului numele cele mai mari din țară, iar lucrările proiectate au fost foarte interesante”. Dl Checheriță a apreciat, de asemenea, implicarea Primăriei Gura Humorului, a primarului Marius Ursaciuc în organizarea Festivalului: “A existat, există o susținere reală. Contează enorm!” La rândul său, primarul Marius Ursaciuc ne-a declarat (printre altele) cu sesizabilă satisfacție: “Am încercat să realizăm altceva, la un nivel superior de organizare, cu elemente noi…”. După părerea sa, ediția a 25-a a fost “cea mai bună de până acum”. Etalon ce obligă, evident… La anul? “Va fi ediția 25 + 1, prima internațională”. “Internațională a fost, deja, cea de acum”, am aflat că a spus președintele juriului, regizorul și actorul Geo Saizescu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI