Uși deschise la justiția suceveană

La data de 25 octombrie 2005 se sărbătorește Ziua Europeană a Justiției civile, ocazie cu care s-a stabilit orga-nizarea unor manifestări de tipul „ușilor deschise”, prin invitarea cetățenilor la sediile instanțelor din circumscripția Curții de Apel Suceava. Evenimentul are ca scop stabilirea unei relații de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiție, magistrații, și beneficiarii acestuia, justițiabilii, și are ca prioritate asigurarea transparenței, de natură să permită cetățenilor crearea unei imagini reale asupra condițiilor de muncă ale magistraților, asupra etapelor pe care le parcurge un dosar pentru a fi soluționat și alte asemenea aspecte.
 

La sediul Curții de Apel Suceava evenimentul are loc la data de 25.10.2005, în intervalul orar 9.00-14.00. În acest sens a fost desemnat un grup de magistrați și grefieri care vor însoți persoanele care doresc să viziteze încăperile care au relevanță pentru acti-vitatea instituției. (Biroul de Informare și Relații Publice al Curții de Apel Suceava) După aprobarea de către Guvern (HG nr. 232/2005) a Planului de acțiuni pentru reforma sistemului judiciar, în care se prevede ca obiec-tiv asigurarea transparenței actului de justiție, se trece la acțiuni concrete în acest sens. Astfel, după cum se precizează într-un comunicat de presă transmis redacției noastre, în ziua de 25 octombrie 2005, pe toată durata programului de lucru, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava va avea loc o manifestare de tipul “ușilor deschise”, în cadrul căreia cetățenii sunt invitați la sediul acestei instituții “pentru crearea unei imagini reale asupra condițiilor de muncă ale procurorilor, a etapelor pe care le parcurge un dosar până a fi soluționat, precum și asupra altor aspecte specifice muncii magistraților. (S. B.) Judecătoria Rădăuți își așteaptă oaspeții. În cadrul programului „Asigurarea transparenței actului de justiție” – „Ziua u-șilor deschise”, Judecătoria Rădăuți își așteaptă vizitatorii azi, 25 octombrie, fiind o zi în care doritorii pot primi în direct informații despre acti-vitatea instanței și condițiile de muncă ale judecătorilor și pot vizita spațiile instituției pe bază de documente de iden-titate – ne-a precizat preșe-dintele Judecătoriei Rădăuți, dl Viorel Calance. (MĂLINA ANIȚOAEI)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI