Rugbistul sucevean Dorin Andreescu s-a stins din viață

Zile triste pentru rugbiul sucevean. Mai vechi sau mai noi, iubitorii sportului cu balonul oval îl conduc azi pe ultimul drum pe sportivul Dorin Andreescu, fost component al divizionarei A, CSM Suceava, echipa care, vreme de peste 10 ani, între 1980 – 1990 și după, a dat un sens nou acestui sport la Suceava., a trezit mândrii și orgolii ce nu s-au uitat până astăzi. Rugbistul Dorin Andreescu s-a stins din viață la sfârșitul săptămânii trecute, la vârsta de 46 de ani, în urma unui atac de cord.
 

Devenit supraponderal, soț singur după ce i-a murit soția în urmă cu trei ani, inima lui Dorin a cedat, luându-l de lângă familie și prieteni mult prea curând. Foști coechipieri, Livadaru, Vlad, Ciobanu, Jean și Dragoș Ungureanu, Conache, Pușcașu, ș.a., dar și noua generație ce a preluat ștafeta de la „bătrânii” anilor 80, vor îndrepta spre Andreescu cel puțin un gând și o lacrimă, din suflet sau din datorie, în amintirea unor vremuri când pe terenul de rugbi se intra cu drag, pasiune și mândrie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI