În calendarul popular bucovinean, deoarece sărbătoarea se suprapune cu Anul Nou Biblic, pe seama acestui sfânt este pusă și evoluția meteorologică de peste an: cum este în ziua lui Simion, așa va fi tot anul, dacă va tuna după această dată este semn că toamna va fi lungă. Ziua de 1 septembrie era considerată în societatea tradițională bucovineană foarte potrivită pentru observații și previziuni meteorologice. În această zi, bătrânii satelor noastre apreciau starea atmosferică din timpul anului după fazele de dezvoltare a larvei unei insecte ce se dezvolta pe frunzele stejaru-lui. Dacă, în această zi, insecta era deja zburată, se considera că anul viitor va fi foarte sece-tos, dacă insecta era încă pe frunze, având deja aripi, anul era considerat potrivit în roade, iar dacă nu îi erau crescute aripile până atunci, bucuria era deplină, anul fiind profețit ca deosebit de roditor. Tot tradiția populară bucovineană ne mai spune că în ziua lui Simion Stâlpnicul, vrăbiile nu pot fi văzute, ele mergând „la măsură”, să-și facă „boierescul”, adică să primească din partea împărătesei lor tainul de boabe pentru întreg anul. Înainte vreme, sărbătoarea de la 1 septembrie era ținută și pentru ca păsările (în special vrăbiile) să nu strice semănăturile, ziua fiind con-semnată și sub denumirea de Ciricul păsărilor. Sărbătoarea populară de astăzi era înscrisă în spiritualitatea populară ca unul dintre cele mai importante momente, acum, la începutul toamnei, ea aparținând și creștinismului de factură populară care nu numai că a rezistat terorii istoriei, dar a avut și un univers de valori religioase și moralizatoare, ale cărei rădăcini pornesc încă din preistorie. MIHAI CAMILAR
Anul Nou Biblic, străvechi început de an calendaristic, celebrat cândva la 1 septembrie, data de început a „Facerii lumii” (anul 5508 î.H.), este reprezentat în calendarul popular prin datini și obiceiuri mărunte, nesemnificative. Calendarul popular con-semnează la această dată (1 septembrie) o zi a unei divinități ce aparține Panteonului popular românesc, divinitate ce a preluat numele Cuviosului Simeon din calendarul creștin ortodox. Tradiția populară ne spune că Simion, pentru a scăpa de toate relele săvârșite de către pământeni, în mijlocul cărora trăia, a zidit un stâlp înalt, în vârful căruia și-a ridicat o chilie de doi coți, în ea petrecând în post și rugăciune timp de 30 de ani. O altă variantă a acestei legende ne relatează că Simion a stat pe un stâlp înalt, într-un picior, pentru a ține pământul și cerul cu mâna, un fel de aluzie la facerea lumii.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii