Lăsând la o parte spiritul ironic, trebuie spus că meciul de ieri cu Laminorul Roman, câștigat de oaspeți cu 2 – 0 ( la pauză 0 – 2; primul – din penalti, cel de-al doilea pe fondul unei erori în apărarea gazdelor), a însemnat un important test pentru elevii lui Ioan Radu. Antrenorul sucevean mai are de muncit cu o echipă făcută peste noapte, în care jucătorii nu se prea cunosc între ei pe teren. Dar să sperăm că, încet – încet, lucrurile se vor rezolva.
Fotbal, Divizia B
Ajunsă departe într-un un an de zile, adică din Divizia C(ârnaț) în eșalonul II fotbalistic al țării, FC Cetatea trebuie să se mulțumească la ora actuală a constata că departele acesta e doar un cuvânt, o vorbă, acolo, și că noțiunea, în ceea ce privește sudarea echipei și legăturile pe teren între jucători, e tocmai hăt- încolo, cam pe unde a înțărcat… mutu iapa (bineînțeles că nu e vorba de localitatea Torino).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii